Sfârşitul de săptămână înseamnă mereu probleme în trafic pentru şoferii care circulă prin Piteşti sau care tranzitează oraşul. Vineri, după ora 16, ei au trebuit să facă faţă unei adevărate probe a răbdării, având nevoie de cel puţin o oră să traverseze oraşul de la un capăt la altul. Şi centrul, şi străzile laterale au fost la fel de aglomerate, circulându-se bară la bară. Şi dacă şoferii care circulau dinspre Bascov spre Prundu au încercat să evite zona de nord (la L-uri), intrând pe strada Depozitelor, ei au făcut cea mai mare greşeală, pentru că pe traseul respectiv au dat de… patru blocaje rutiere: la piaţa de gross de pe Depozitelor, la sensul giratoriu de la Podul Viilor, în Târgul din Vale şi apoi în Prundu, de la barieră până la sensul giratoriu de la ieşirea în bulevardul Petrochimiştilor. Cele mai mari probleme erau la piaţa de gross, unde nici prezenţa poliţiştilor nu a reuşit să fluidizeze circulaţia, unii şoferi sfidând pur şi simplu semnele şi indicaţiile agenţilor. La fel de problematică este şi zona de la bariera din Prundu, unde se pierd zeci de minute pentru a ieşi în artera principală, iar acolo şoferii de autoturisme nu pot
face mare lucru, deoarece ritmul de deplasare este impus întotdeauna de şoferii tirurilor. Aceştia nu respectă aproape niciodată partenerii de trafic şi circulă cum îi taie capul, profitând de faptul că maşinile lor sunt mai mari şi că toţi trebuie să-i evite.
Autorităţile locale şi poliţiştii trebuie să găsească în cel mai scurt timp soluţii pentru fluidizarea traficului rutier din Piteşti, astfel încât şoferii să nu mai fie nevoiţi să piardă atâta timp pe străzile oraşului, în special la sfârşit de săptămână sau dimineaţa şi după-amiaza, înainte sau după terminarea programului de serviciu.
Flavius PETRESCU
2 Comentarii
BunaDimineataPitesti
Vai, ce sa ne facem noi acum, ne-o trebui si metrou. Atat ne sufocam in incompetenta autoritatilor locale.
Martor
Trafic de cosmar?
Avem insa parcari!
Sa uitat faptul ca Bld Petrochimistilor era strabatut in 10-15 minute acum cativa ani cand masinile erau parcate pe carosabil.