Este o afecţiune relativ frecvent întâlnită, din păcate insuficient luată în seamă. Toxoplasma gondii, agentul etiologic, este un protozoar (organism unicelular simplu, solitar sau colonial), ubicuitar la păsări şi animale. Este obligatoriu intracelular şi se multiplică iniţial asexuat, în citoplasma fiecărei celule cu nucleu. După multiplicarea iniţială în organismul infestat, odată cu apariţia anticorpilor specifici produşi de organismul gazdă, se opreşte înmulţirea agresorului şi se formează chisturi în ţesuturile organismului gazdă, care persistă acolo ani de zile. Forma chistică, odată ajunsă în tractul intestinal al pisicilor, îşi pierde învelişul şi eliberează toxoplasma matură capabilă de reproducere sexuată. Ouăle eliminate în scaun îşi păstrează capacitatea infestantă pe solul umed (grădini de zarzavat, păşuni, pe unde le place pisicilor să se uşureze).
Ingestia chisturilor din acest mediu constituie cel mai frecvent mod de transmitere orală. Infestarea se mai poate face şi prin consumarea de carne crudă sau insuficient preparată termic (sub 60-70 grade Celsius), de miel, porc sau vită, care conţine chisturile parazitului.
Am ocazia, pentru cititorii noştri, să precizez: infecţiile sunt produse de agenţi virali sau bacterii, infestările sunt produse de paraziţi (prin ouă de toxoplasma, viermi laţi etc). Frecvent, vorbitorii la posturile TV încurcă termenii: nu ne putem infesta cu virusuri hepatice sau cu Escherichia colli, ci infecta.
Toxoplasma poate fi transmisă şi transplacentar, dacă gravida este infestată, şi prin transfuzii de sânge sau donare de organe de la un individ parazitat cu T.G.. Boala este de obicei asimptomatică, dar poate provoca mărirea ganglionilor cervicali şi/sau axilari. Toxoplasmoza acută seamănă cu mononucleoza infecţioasă (despre care am scris într-un număr anterior al ziarului) cu: febră, stare generală alterată, prindere ganglionare difuză, dureri musculare şi în gât, mărirea ficatului şi splinei. Sunt frecvente: anemia uşoară, scăderea globulelor albe şi creşteri ale transaminazelor hepatice. Boala poate persista săptămâni sau luni, dar în majoritatea cazurilor este autolimitată în evoluţie. Rareori există şi forme severe de boală, care prind mai multe organe şi sisteme, caracterizate prin: pneumonie, miocardită, meningoencefalită, erupţie difuză maculo-papulară, febră mare, stupoare. Prognosticul acestor forme este rezervat şi numai un diagnostic precoce, pus de medici inspiraţi, care fac testele specifice pentru diagnostic şi aplică tratamentul intensiv specific, poate lupta cu o mortalitate ridicată.
Toxoplasmoza congenitală este urmarea unei infestări acute primare (de obicei asimptomatică) dobândită de mamă în timpul sarcinii. Femeile infestate înainte de concepţie nu transmit de obicei toxoplasma la făt. Riscul de transmitere transplacentară creşte de la 15-30 și chiar 60% în caz de infestări dobândite în cursul sarcinii. Manifestările clinice ale bolii sunt variate: avortul spontan şi moartea fătului în uter pot apărea în trimestrele 1 şi 2 ale sarcinii. Boala la nou-născut poate fi severă, cu icter, erupţie difuză pe piele, mărirea ficatului şi splinei, retard psihomotor progresiv. Prognosticul este rezervat. Mulţi nou-născuţi au infestări mai puţin grave, în special cei cu infestarea mamei în trimestrul 3 de sarcină, par sănătoşi la naştere, dar sunt expuşi la risc crescut de a dezvolta simptomele în lunile următoare şi chiar în primii ani de viaţă. Extrem de gravă poate fi toxoplasmoza oculară, ca rezultat al transmiterii congenitale a parazitului, care se reactivează mai târziu (adesea în decadele a doua şi a treia de viaţă). Recăderile afectării retinei şi irisului sunt frecvente în evoluţie şi pot duce la orbire. Rarele astfel de cazuri sunt dureroase pentru familie şi totdeauna de vină sunt doctorii, chiar dacă în aceste situaţii ei nu au nicio vină. Iar când se aduce în grabă acuzaţia de malpraxis, de regulă la posturile TV, până la terminarea anchetei minuţioase de specialitate, medicii sunt deja anatemizaţi, psihic şi profesional. Riscurile meseriei de medic sunt incomparabile cu cele ale altor profesii. Şi în alte meserii se comite malpraxisul, dar răspunderea autorilor este mult mai mică, aproape neînsemnată. Este de dorit ca la suspiciunea de malpraxis să se desfăşoare imediat o anchetă de specialitate, în discreţie şi asistată eventual de magistraţi, iar verdictul să fie dat la terminarea ei. Mai este şi absolut necesară educaţia sanitară a populaţiei, prin materiale de informare de felul celor apărute în rubrica noastră. Cu speranţa că am fost înţeles de dumneavoastră, stimaţi cititori, vă invit să ne urmăriţi în continuare şi vă promitem că nu veţi pierde vremea fiind alături de noi.
P.S. Uneori mintea noastră vede ceea ce inima şi-ar dori să fie adevărat.
