Nu am prea mult timp pentru rețele de socializare, dar din când în când mai trag și eu cu ochiul la ce-mi trimit prietenii, colegii din uniune, cunoscuții și chiar necunoscuții, cititorii. Mă uit și constat că-n ciuda faptului că ne lamentăm și tânjim după normalitate, după creativitate, după cultură, ce văd acolo nu-i semn de paupertate intelectuală. Nația asta vede, simte, se inflamează, creează, taxează, satirizează. Cu umor, cu spor și cu vorbe, unele, din topor. Dar, vorba lui „neica”, le-o zice! Când? Păi, când trăim într-o enervare generală, într-o ură și o dușmănie fără precedent. Să fie de vină doar greșelile, unele enorme, de guvernare? La vreme de pandemie.
Dar înainte de toate, pentru a nu începe așa de teribilist, cum o face cineva pe melodia „La Chilia-n port”, să turnăm niște ulei peste valurile înfuriate. Asta, și pentru că, pe whatsapp, mă fură, înainte de toate, niște versuri interogative, cântate de Maria Butaciu. Auziți, sau închipuiți-vă că auziți și melodia: „Firule, măi fir de iarbă,/ Pe tine cine te-ntreabă,/ De ți-e teamă, de te doare,/ Când ești călcat în picioare?”
După care, în contrapunct, vine solistul anonim, în stil parodic, și jelește, pe melodia anunțată, cu Chilia pușcăriașilor duși în șerpărie, la tăiat de stuf: „Bate-un vânt cald și fierbinte, sus pe piramide/ …Faroane, faraoane, vino înapoi,/ Să vezi frigul, să vezi foamea, acasă la noi./ Că tu stai sus pe pietre, la cămașă albă,/ Nu te doare nici în cot, că noi stăm pe targă”…
Să vă mai ofer una, dar nu înainte de a vă spune o vorbă culeasă de Caragiale, la vremea lui. Care-i și a noastră. Zice alesul: „Dacă rămâne în tabăra noastră, e un geniu, dacă nu, un idiot”. Acoperă vorba asta o realitate de acum și de la noi? Cred că nu vă gândiți la Orban, când spun asta. Și acum iată și câteva sfaturi, dar nu pe întuneric, cum o făcea Iorga, ci zise într-un spectacol de rapsodul Tudor Gheorghe. Despre cum se guvernează țara.
Așadar, tanscriu din memorie: Păpușarul a hotărât, tu acolo, el aici, lăsați liberi hoții mari, arestați-i pe cei mici. Puneți șefi oameni pătați, șantajabili, scăpătați. Căutați veleitari, caractere de nimic, oameni mici ce se vor mari… N-am nevoie de deștepți, mediocrii, cât mai mulți, proștii care-i promovăm sunt mai buni decât cei culți… Cumpărați, că nu sunt scumpi, câțiva jurnaliști de top, care spun că e senin, când afară e potop ș.a.m.d..
Sincer să fiu, mă tulbură. Cum mă tulbură atâtea lucruri din jurul meu. Că au sensibilitate, că au frumusețe sau, dimpotrivă, mă urâțesc, sunt un afront la simțul meu de om. Ca să nu spun la corectitudinea morală, apropo de corectitudinea politică. Asta din urmă, o dictatură a minorității exercitată asupra majorității. Ei bine, iată că aflu pe whatsapp și cuvinte ispititoare despre cultură, despre carte, despre identitatea noastră, nu doar pamflete ori „informații toxice”. Cum este, de pildă, interviul luat mai demult de Eugenia Vodă lui Dem Rădulescu. E un deliciu, nu alta, dar nu insist. E limpede că nu mă grăbesc să recomand facebook-ul, când intenționăm să apelăm la educație, la vocabular, la cultură. Totuși, cultura e sub asediu. Și merită să revenim.
