Zeci de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti au protestat faţă de diminuarea inexplicabilă a propriilor venituri, iar cazul a ajuns rapid şi la cunoştinţa Ministerului Sănătăţii.
Salarii diminuate
În această după-amiază, peste 50 de angajaţi, asistenţi medicali şi infirmieri, ai Spitalului Judeţean s-au strâns pe holul unităţii, unde au declanşat o mişcare de protest.
O scurtă perioadă de timp oamenii au refuzat să intre la muncă, susţinând că în luna aceasta salariile le-au scăzut foarte mult şi au cerut explicaţii cu privire la această situaţie.
Directorul medical al „Judeţeanului”, dr Adrian Stoiculescu, a ieşit să discute cu oamenii, cărora le-a propus să meargă împreună la Consiliul Judeţean şi chiar la minister pentru a clarifica situaţia.
Banii, luna viitoare
„Nu este vorba despre o grevă, aşa cum s-a vehiculat pe anumite reţele din mediul online. A fost un protest spontan, care nu a durat foarte mult şi nici nu a perturbat activitatea spitalului. Acţiunea a fost generată de faptul că, pe fluturaşi, oamenii au observat scăderi de salarii comparativ cu altă lună, când nu apăruse legea salarizării în sistemul de sănătate.
Au fost calculate sporuri de 65% pentru zilele de sărbătoare în care s-a lucrat, dar, odată cu apariţia legii salarizării, lucrurile sunt clarificate şi toţi îşi vor primi banii care li se cuvin pentru orele prestate. Într-adevăr, sunt anumite diferenţe, unele în minus, altele în plus, şi la gărzi, dar, repet, de luna viitoare banii se vor da.
În urma discuţiilor am stabilit ca unele întrebări să fie puse pe hârtie, spre a putea fi aduse la cunoştinţa decidenţilor pentru a primi explicaţii. Sporurile vor fi calculate la noile salarii, majorate, ocazie cu care se va constata că drepturile băneşti vor fi mai mari”, ne-a declarat ieri Adrian Stoiculescu, directorul medical al Spitalului Judeţean.
Erori de calcul
În timp ce discutam, convorbirea a fost întreruptă, întrucât reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au aflat despre protestul de la „Judeţean” şi au contactat conducerea spitalului pentru a primi explicaţii.
Nu este prima mişcare de protest din acest an care a avut loc la Spitalul Judeţean. Astfel de acţiuni, inclusiv grevele de protest din iarnă şi din primăvară, au avut ca principal obiectiv tot nemulţumiri referitoare la drepturile salariale, la erori apărute la calcularea salariilor şi la modul în care sunt calculate sporurile aferente personalului medical.
Cu toate că odată cu intrarea în vigoare a noii legi de salarizare a sistemului de sănătate astfel de neconformităţi ar fi trebuit să dispară, iată că lucrurile sunt puţin diferite, ceea ce a generat nemulţumiri în rândul personalului medical.