Dacia este la ora actuală exponentul economiei naţionale şi totodată marca mulţumită căreia suntem recunoscuţi la nivel global printre marii producători de vehicule. Şi la nivel local, datorită Dacia, cifrele economice ale judeţului ne încurajează să luptăm pentru mai multe obiective strategice: autostradă şi alte proiecte de infrastructură, regiune, educaţie, sănătate şi, de ce nu, turism. Din păcate, ce se întâmplă pe eşichierul politic lasă loc dezamăgirilor şi nici nu vrem să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai fi uzina. Bine că semnalele primite de la uzină sunt pozitive. Dacă ar fi să le rezumăm în câteva cuvinte, ele se referă la dezvoltarea în continuare a fabricii şi a creşterii calităţii vehiculelor păstrând în acelaşi timp un cost accesibil. Despre aceste aspecte şi multe alte planuri ale Automobile Dacia a vorbit directorul Yves Caracatzanis într-un interviu exclusiv acordat ziarului nostru.
Care este în momentul de faţă capacitatea de producţie a uzinei? Cum apreciaţi evoluţia din acest punct de vedere, în raport cu anul trecut?
În momentul de faţă producem 350.000 vehicule pe an. În mare, volumele pe care le vom produce anul acesta sunt similare cu cele din 2015. Nu putem spune de pe acum cifra exactă pentru că anul nu s-a încheiat.
Ce ne puteţi spune despre gradul de robotizare din Uzină? Care sunt planurile pentru următorii ani?
Este important ca mai întâi să vorbim despre clienţi pentru că, veţi vedea, se leagă de partea cu robotizarea. În ceea ce priveşte vânzările, avem rezultate foarte bune: o creştere record în 27 din cele 44 ţări unde se comercializează marca, iar în Europa am raportat o creştere de 7,3% pe primele opt luni ale anului 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cota de piaţă, tot în Europa, a fost de 2,9% faţă de 2,5% cât a fost în 2015. Clienţii noştri sunt clienţi de „criză”, clienţi pe care criza ni i-a adus. Ei aleg să facă o achiziţie inteligentă: o maşină de calitate, abordabilă ca preţ şi modernă. Procentul de robotizare în prezent (pentru uzina de vechicule) este de 5%. Pentru a răspunde criteriilor de calitate pe care le impun clienţii (iar exigenţele lor evoluează) trebuie să automatizăm anumite operaţiuni. Procentul nostru este încă foarte scăzut în comparaţie cu alte uzine ale altor constructori, dar şi cu alte uzine ale grupului. Dacă este să vă câteva exemple concrete o să vă spun că, la vopsitorie, dacă vrem să fim precişi, acest lucru nu poate să fie făcut decât de către un robot. Iar la caroserie, pentru anumite jocuri între diferitele componente ale maşinii, avem nevoie de o precizie înaltă. De asemenea, suntem datori să automatizăm şi alte sectoare unde operaţiunile executate presupun poziţii foarte dificile (sudură, manipulare piese ş.a.m.d.). Automatizarea presupune şi crearea unor noi locuri de muncă pentru că acei roboţi trebuie programaţi, întreţinuţi, supravegheaţi. Aşa apar noi profesii sau, dacă ele există deja, atunci se înmulţumesc posturile. Pe de altă parte, în prezent, automatizările devin abordabile ca preţ pentru că multe companii aleg să facă aşa ceva. Noi intenţionăm să creştem procesul de automatizare progresiv, pentru a ajunge la un procent de 20% ca orizont de timp în 2020. În această perioadă avem timp să ne formăm angajaţii şi să facem mobilităţi interne.
Câţi angajaţi mai lucrează la uzină?
Pe platforma de la Mioveni lucrează 14.000 persoane. Ţineţi însă cont şi de faptul că, pe lângă aceştia, sunt generate locuri de muncă pe „orizontală”, deoarece lucrăm cu mulţi furnizori. Masa noastră de achiziţii se ridică la 2 miliarde Euro anual.
La Cluj, a fost prezentată macheta primului automobil electric românesc. Consideraţi că sunt şanse să fie fabricat la Uzina Dacia (n.r. – aşa îşi propun proiectanţii de la Cluj)?
Grupul Renault este lider în Europa pe gama de vehicule electrice. Recent, la Salonul Auto Paris, s-a lansat un model Zoe cu o baterie care presupune dublarea autonomiei de rulaj, respectiv 400 km. Zoe este lider în vânzări pe piaţa din Europa, iar la nivel mondial, alianţa Renault-Nissan, are 50% din maşinile electrice vândute. În Europa, în 2016, 27% din vehiculele electrice vândute sunt Renault. Grupul Renault a fost printre primii care a spus că viitorul maşinilor va fi unul electric. Asta pe vremea când alte companii nu credeau în vehiculul electric. Revenind la marca Dacia, vă spuneam, se poziţionează ca o achiziţie inteligentă. Pe modelele Dacia includem elemente de tehnologie într-o manieră progresivă. În momentul în care tehnologia devine abordabilă şi corespunde exigenţelor şi solicitărilor clienţilor noştri, atunci aplicăm acea tehnologie pe maşină. Iar pentru tehnologia electrică şi implementarea ei pe marca Dacia nu am ajuns încă în această fază. Dar, dacă vreţi, puteţi achiziţiona Renault Zoe în România şi vă spun că este o maşină excelentă!
Sunt şanse ca la Mioveni să se producă un automobil citadin (un mini-automobil) gen Skoda Citigo?
Astăzi, avem o gamă largă de modele care acoperă nevoile clienţilor. Prin urmare, ne ocupăm de reînnoirea gamei, lucrăm la elemente de design, dar şi la motorizare (spre exemplu, noul motor în trei cilindri cu capacitate de 1 litru sau cutia de viteze EDC) şi dotări. Acestea sunt priorităţile noastre.
Aveţi în vedere implementarea şi în România a unui program Dacia Jeunes, similar cu cel lansat în Franţa? (n.r. – se adresează tinerilor între 18 – 29 ani, cu scopul de a le permite achiziţionarea mai uşoară a unui automobil).
În România, guvernul a implementat mai multe programe pentru a sprijini achiziţia de vehicule noi. Iar programul Prima Maşină se adresează în special tinerilor. Noi credem că parcul auto ar trebui reînnoit şi că piaţa de vehicule noi ar trebui să crească pentru a ajunge la nivelul celei din 2008. De aceea sprijinim orice program care îi ajută pe români să îşi cumpere maşini noi. Este foarte important pentru securitatea rutieră şi pentru mediul înconjurător. Filiala noastră RCI (adică banca Renault) susţine şi ea aceste programe pe partea de finanţare şi asigurări.
Continuă speculaţiile potrivit cărora, după Logan MCV, şi alte capacităţi de producţie să fie relocate la uzinele din Tanger. Confirmaţi sau infirmaţi un transfer de producţie în Maroc?
A fost o mică eroare în acea informaţie. Nu este vorba de transferul producţiei, ci de producerea aceluiaşi model şi pe un al doilea sit. Vom continua să producem Logan MCV şi aici. Prin urmare, în loc să fie o veste proastă ar trebui să ne bucurăm! Înseamnă că Dacia se vinde foarte bine, uzina lucrează la capacitate maximă şi atunci, pentru a satisface clienţii, pentru a le răspunde nevoilor, trebuie să producem şi la alte uzine. Ceea ce se întâmplă cu Logan MCV e ceea ce s-a întâmplat şi cu Logan şi Sandero […]. În prezent, suntem bine poziţionaţi şi acest lucru se datorează tuturor angajaţilor. Obiectivul nostru este de a continua să ne îmbunătăţim şi să fim competitivi, să fim responsabili faţă de salariaţi, faţă de colectivitate, faţă de România, faţă de grupul Renault, dar şi responsabilitate pentru Dacia.
Câţi bani pierde uzina pentru fiecare zi fără… autostrada Piteşti – Sibiu?
Autostrada Piteşti – Sibiu nu este doar pentru Dacia, este pentru ca România să se dezvolte. Noi suntem aici de multă vreme şi impactul lipsei unei autostrăzi este ceva deja luat în calcul. Nu este însă valabil pentru un investitor sau un potenţial investitor care se gândeşte să aleagă România sau altă ţară. Pentru că tot am vorbit despre competivitate, pot să vă spun că atunci când autostrada va fi construită vom avea şi noi de câştigat (va fi scurtată durata de aşteptare, timpul de parcurs). Vom câştiga undeva la 30 Euro pentru fiecare vehicul care iese pe poarta uzinei.
George OLTEANU