Advertisement
Angajaţii Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti au primit un tort personalizat, cu fotografia compozitorului piteştean Vasile Veselovski. Recompensa dulce a fost oferită chiar de familia Veselovski „pentru organizarea impecabilă a festivalului de muzică uşoară” care poartă numele maestrului omagiat. Vă reamintim că manifestarea ajunsă la a patra ediţie a avut loc, pe 24 şi 25 noiembrie, la Teatrul „Al. Davila”. Valentin Veselovski, fiul compozitorului, a făcut parte din juriu, alături de artiştii Horia Moculescu şi Luminiţa Anghel, Gabriela Pendiuc, directoarea Şcolii Populare de Artă şi Meserii Piteşti, şi Jean Dumitraşcu, directorul Filarmonicii Piteşti.
Mirela NEAGOE
Advertisement