În Argeş, toamna culturală este în fierbere, fiindcă în această perioadă se aleg directorii câtorva instituţii de profil. Două concursuri de manageri sunt în plină desfăşurare în această perioadă, fiind croite de Consiliul Judeţean Argeş după acelaşi calendar. Este vorba despre competiţiile deschise la Teatrul „Al. Davila” şi Muzeul Goleşti.
La teatrul din Piteşti gongul a bătut pentru cinci candidaţi; şi-au depus dosare de concurs şi proiecte de management: doi actori, Luminiţa Borta şi Vasile Pieca, un artist instrumentist, George Diaconescu, respectiv doi regizori, Bogdan Cioabă şi Zoltan Schapira. La selecţia de ieri, domnul Pieca a fost respins din două motive: nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege privind managementul instituţiilor de cultură, respectiv nu are pregătire în domeniu sau experienţă în management de cel puţin un an.
Cum astăzi şi mâine (până la ora 14) se depun eventualele contestaţii, abia vineri vor fi făcute publice primele rezultate.
La Muzeul Goleşti singurul candidat intrat în cursa pentru şefie a trecut, tot ieri, de prima probă, selecţia dosarelor; aşadar, merge mai departe actualul director interimar al instituţiei, Iustin Dejanu.
Numele câştigătorilor vor fi aflate, în ambele cazuri, la 14 octombrie, după parcurgerea etapelor „frânate” de eventuale contestaţii.
În această toamnă se… pune de un concurs şi la Centrul de Cultură „Brătianu”, întrucât mandatul de director interimar al Mihaelei Costache expiră la 6 octombrie.
Şi Centrul Cultural Mioveni a vacantat postul de manager, data limită de depunere a dosarelor de concurs şi a proiectelor de management fiind 3 octombrie.
Vă reamintim că media de promovare a concursurilor este şapte.
Mirela NEAGOE