În faţa magazinului „Zara” din centrul Piteştiului, un ţiuit deranjează auzul unor oameni ieşiţi la promenadă. Trecătorii grăbiţi nici nu-l iau în seamă. Zilele trecute, colegul nostru George a dezlegat misterul. Mai exact, a aflat sursa zgomotului care zgârie unele timpane. Cei de la magazin – oameni deştepţi – au implementat un sistem electronic special, care emite un sunet de înaltă frecvenţă. Iar acest sunet goneşte ciorile şi porumbeii care se adună în stoluri uriaşe în multe zone ale oraşului. Şi care fac mizerie.
Am reluat azi acest subiect, fiindcă ideea respectivă mă inspiră. Uite, de pildă, mă gândesc că ne-ar trebui un astfel de dispozitiv pentru gonirea politicienilor din Argeş care, de ani buni, fac umbră degeaba acestui judeţ. Unii dintre ei – poate n-o să credeţi – se află din nou pe listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare! Vor să ajungă iarăşi senatori şi deputaţi, deşi din această postură unii dintre ei n-au făcut mai nimic pentru Argeş. Sunt, însă, avizi de putere şi nu vor s-o scape cu niciun chip din mână.
Un ţiuit după modelul „Zara” i-ar pune poate pe fugă. Iar când spun ţiuit, mă refer, evident, la opinia publică, la o posibilă rezonanţă de înaltă frecvenţă a acesteia faţă de inerţia sau faţă de interesele de grup ale clasei politice, care afectează şi deciziile administrative, locale şi judeţene.
Dacă suntem „trecători grăbiţi” prin aceste vremuri, ca prin faţa magazinului amintit, nu auzim, nu vedem, nu ne interesează. Nu rezonăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu ne dăm seama, de pildă, că de ani buni politicienii şi administratorii noştri – în mare parte aceeaşi! – nu sunt în stare să renoveze o Grădină de Vară în centrul Piteştiului, zona fiind năpădită de bălării şi gunoaie, nu sunt capabili să facă o pârtie de schi la munte, ba mai şi cheltuiesc aiurea o groază de bani europeni, nu pot reabilita la timp drumul spre Câmpulung, de ni s-a dus buhul cu această Ruşine Naţională, le e parcă peste puteri să înceapă construcţia unei autostrăzi spre Sibiu, vitală pentru economia României.
Dacă suntem „trecători grăbiţi”, ne vedem de drumul nostru. Nu ne pasă. Nu zicem nici „pâs”, darămite să mai „ţiuim”. În consecinţă, şi ei, politicienii, îşi văd de drumul lor. Netulburaţi că li se poate întâmpla ceva la vot. Îşi văd de drum chiar dacă – vorba lui Ion Creangă – rămân nişte „sfârâiaci”. Să mă explic pe scurt. Marele povestitor a folosit acest cuvânt într-o anecdotă: un ţigan nu ştia să facă potcoave, ci doar… sfârâiac. Care nu era altceva decât fier înroşit în foc fără rost şi stins în apă. Ţiganul i-a promis cuiva că-i face un topor, dar apoi i-a zis că nu-i ajunge materialul decât de-o bardă, apoi doar de-un cuţit şi la urmă i-a dat un… sfârâiac. Un fier înroşit în foc şi stins în apă. Adică nimic. La fel e şi cu oamenii politici: promit multe, dar îţi dau… nimic.
În fine, nu ştiu cum e mai potrivit să spunem: că politicienii noştri sfârâie sau croncănesc fără rost? Dar repet: e nevoie de un ţiuit care să-i împrăştie.
Gabriel LIXANDRU
4 Comentarii
Dan
Era pe la sfarsitul anilor 1940…Bunicul meu venise acasa in permisie si la sfarsitul verii se pregatea sa stranga bruma de porumb aflat de vale… Avea cinci zile pana sa se intoarca pe front. Pe la lasarea serii intr-un tarziu de august cand cucuruzul abia daca isi mistuise matasea, o hoarda de salbatici sovietici sar gardul si pun mana pe vaca din grajd. Musteau a vodca si ii recunosteai dupa ceasurile CFR agatate de gat. Aceasta este imaginea povestita,,. Au zdrobit portile cu bocancii si au intrat la inserat in curte. Davai…davai !!!! Plini de paduchi, zgomotosi si beti se rezemau in automate cerand bautura si femei. Bunica mea, o femeie tanara si frumoasa s-a ascuns in fanar. Au intrat, si cu varful baionetelor au ridicat asternuturile casei cu tot cu copii. Radeau si spuneau in limba lor: Zhenshchiny i lyudi krivoy inostrantsev… ( Femei curve si popor de venetici).
Bunicul a pus mana pe arma si l-a luat la ochi pe sergent. Casca i-a sarit , iar sangele i-a impregnat camarazii cu mai putin rosu decat stupoarea adunata. Erau atat de beti incat nici la al paisprezecelea executat nu s-a sinchisit nimeni. Un pluton de soldati ai victorioasei Armate Rosii au sfarsit casapiti in porumbii din spatele casei. Vaca a ramas impasibila asa cum a fost si la vederea Anei Pauker cu vreo trei ani mai tarziu. I-a ingropat crestineste in padure dupa care a plecat pe front. Ii scria bunicii mele cand mai lichida un pluton. S-au strans vreo doua sute de bolsevici cu tot cu ceasuri si vodca. Nu a fost decorat si nici nu a primit vreun beneficiu dupa razboi, dar acum multi ani se oprise cu mine in fata fostului Restaurant Argesul si imi spunea: … ma baiete, vezi tu chestia asta cu coloane? Daca nu ar fi fost restaurant cred ca ar fi fost Consulat al Rusiei la Pitesti. Insa ce le trebuie rusilor o asa aroganta cand stapanesc tot ce trece de firul ierbii? .
Nu am inteles mare lucru pana ce intr-o vara in ciresul din spatele casei se tot adunau tiganii la furat… Bunicul meu pusese un motor electric sa bata cu elicea intr-o galeata cand fructele dadusera in parg in speranta ca ciorile ( cu aripi) sa se sperie si sa lase pomul in pace. Intr-o noapte, zarva mare. Un tigan ramasese agatat pe o craca in ciresul bunicului si tipa ca din gura se sarpe. Bunicul a taiat pomul, apoi a despuiat tiganul si l-a vopsit in rosu cu sigla CCCP nu inainte de a-l inmuia bine cu prenadez si a-l tavali prin fulgii dintr-o perna din pod. Pana la culesul ultimului cires din sat nici o cioara ( cu pene sau fara) nu s-a mai atins de poamele satenilor. Anul urmator, la poarta bunicului meu bate un tanar cam tuciuriu si ii spune…,, Vino sa iti dau un borcan de dulceata de cirese” L-a primit, l-a platit si l-a poftit in casa…Era hotul de anul trecut… I-a spus lui tataie cam asa: ,, Tu bade, sa stii ca io nu furai de foame ci de ciuda ca matale ai pus sa faca zarva in pom iara io nu-s pasere… Am furat de-al dracului ca te stiu de la bunici. Cand rusul a fost la noi in sat la furat a fost si pe la noi. De la noi nu a furat decat ciresele furate de la matale.
Gabriel Lixandru
Frumoasa poveste, frumoasa pildă!
Puiu
Am văzut şi auzit de multe ori, când doi cunoscuţi stateau de vorbă, că la un moment dat unul dintre ei îl întreabă pe celălalt : Ce ureche îmi ţiuie? Dacă cel întrebat nimereşte urechea cu pricina înseamnă că e de bine ,pentru cel care a întrebat, dacă nu, e de rău. Dacă s-ar inventa un dispozitiv de ţiuit contra politicienilor, răspunsul unui politician la întrebarea „ce ureche imi ţiuie”, ar fi – Amândoouuă! Dar până rezolvăm noi problema cu ţiuitul , ne cam iau ei piuitul! Şi pentru că dumneavoastră aţi pomenit de rezonanţă, cred că ştiţi foarte bine cum un om a reşit să dărâme un pod, cu vioara. Noi nu am găsit nici frecvenţa , nici lungimea de undă. Ei,da!
Gabriel Lixandru
Dar nici nu le cautam. Din pacate!