Nicio confruntare de idei nu strică, dacă pornim de la premisa că orice sistem poate fi îmbunătățit. Până la urmă nimic nu stă pe loc, totul este supus schimbării, problema rămâne să ne asigurăm că facem mai bine și nu mai rău, cum am mai făcut! La acest lucru mă gândeam citind petiția lansată de profesoara de socio-umane Nina Vasile, aderesată Ministrului Educației, Ligia Deca, prin care solicită titularizarea pe normă și desființarea repetării exmenului de titularizare. Oportună, poate, în contextul noii legi a învățământului, care se pregătește pentru a intra în vigoare din luna septembrie. Examenul acesta național este o procedură care se aplică de mulți ani, dar are, tot de atâția ani, partizani și contestatari. De ce… și cine are dreptate sau, altfel spus, cum ar fi mai bine – este o problemă care ar trebui discutată și analizată, dacă toți cei implicați la nivel înalt ar avea intenția (prioritară) ca lucrurile să meargă mai bine în sistem. Numai că acesta pare încă un deziderat, iar profesorii, în această dispută, se află ori de-o parte, ori de cealaltă și, lucru de înțeles, fiecare își apără partea! Ca să înțelegem un pic cum stau lucrurile, trebuie să cântărim câteva aspecte ale problemei.
Ideea de bază a examenului repetitiv este aceea că profesorii trebuie să fie selectați în vederea ocupării catedrelor vacante. În trecut, erau aleși cei mai buni dintre cei buni, poate, iar în prezent vorbim și despre o scădere a competenței acestora. Auzim mereu de lucrări notate și cu două-trei puncte. Apoi, unii fac diferență, de nuanță, între un examen la o disciplină și un concurs pentru ocuparea unui post liber. În rațiunea examenului cred și profesorii titulari, care au stabilitate pe post și care se simt, uneori, amenințați când suplinitorii cer să repete și ei concursul an după an.
Tot de partea păstrării procedurii sunt directorii și profesorii agreați, care an de an sunt implicați în comisii și evaluări renumerate. Nu în ultimul rând, toată structura ierarhică, de la minister la inspectoratele teritoriale, lucrează. Dar, trebuie luat în calcul și faptul că nu toți titularii au intrat pe post prin concurs și nu cu medie peste 7 în disciplina postului. În trecut, când minima notă 7 era singura modalitate de a ocupa un post în educație, lucrurile erau sigur mai clare. Între timp, titularii au ocupat și altfel posturile, ceea ce a creat cele mai mari nemulțumiri – alternative au fost articolul 253 și titularizarea pe viabilitatea postului.
Ce spun ceilalți – cei care obțin an de an note peste 7 ? Întrebarea firească a multora este de ce se organizează examen în județele în care nu există posturi titularizabile sau (și) pentru materiile la care nu sunt posturi vacante? Nicăieri altundeva, nu poți anunța și desfășura un concurs pentru posturi care nu există, pare o desfășurare inutilă de forțe! Mai mult, pentru a obține statutul de titular, postul vacant trebuie să aibă o viabilitate de cel puțin 4 ani. Unii suplinitori au note mari an de an și li se refuză angajarea ca titulari pe perioadă determinată, când de fapt niciun domeniu nu mai garantează azi existența postului mai mult de 5 ani. Pentru cele câteva ore neacoperite, temporar, într-o școală se pot găsi soluții mai simple și mai puțin costisitoare.
Un alt aspect discutabil este faptul că o notă de 5, obținută în anul curent, oferă ore cu prioritate față de un 9 sau un 10 obținut cu doar un an în urmă, ceea ce nu încurajează performanța. Cineva spunea cu umor că poate „ nota expiră”! Apoi, nota unui suplinitor, peste 7, este valabilă pentru continuitate la suplinire doar 2, în comparație cu a titularului care este pe viață! La toate acestea sunt invocate descurajarea tinerilor care ar putea alege învățământul, stresul celor buni care se reorientează, faptul că sunt și profesori cu definitivat/grade/doctorat care nu prind un post liber, că sunt profesori de 10 la concurs, refuzați efectiv de sistem! În schimb, sunt păstrați profesori care s-au titularizat fie (și) cu 7 sau pe ușile de rezervă ale sistemului. Nu contează nici că unii titulari au abandonat reala pregătire continuă, că nu-și mai dovedeasc, în prezent, studul teoretic, vocația sau răbdarea, ca să nu spunem competența. Profesorii mai semnalează și faptul că materia pentru titularizare este foarte vastă, că mare parte din ea ține de învățământul superior și nu de programa preuniversitară, pentru care concurează. Suplinitorii se revoltă și cu privire la inspecțiile la clasă, care înseamnă pentru unii decontări și diurnă, iar pentru alții note de plată… tot an după an!
Poate că o dezbatere reală și atentă, pe subiect, este chiar necesară! De exemplu, chiar la titularizarea de anul acesta, trei profesoare din Prahova au luat nota 10, dar niciuna nu a obținut post! Reevaluarea statutului de profesor titular nu este imposibilă și nu trebuie să plecăm de la prejudecata că aduce ceva rău.
Magda GRIGORE
