Tot astăzi, şi tot de la ora 15, dar pe arena din Bradu, echipa locală, pregătită din acest retur de Adrian Dulcea, va primi vizita echipei ACS Şirineasa. Tehnicianul echipei Atletic Bradu are încredere că elevii săi pot obţine astăzi primul succes din acest retur: „Aparent, n-ar fi un meci foarte greu, deoarece întâlnim o echipă din subsolul clasamentului. Dar trebuie să avem în vedere că nu suntem în cea mai bună perioadă din punct de vedere mental. Am încredere foarte mare în elevii mei, ştiu ce am jucat şi cum ne-am prezentat până acum. Avem nevoie de victorie. Adversarii formează o echipă tânără, cu mulţi juniori de la CSM Rm Vâlcea, plus 3-4 jucători cu experienţă. Au un antrenor pe care îl cunosc foarte bine, Mangalagiu, ştiu cam ce îşi doreşte de la echipă. Este momentul să câştigăm fiecare meci, nu numai pe cel de vineri. Până acum doar întâmplarea a făcut să nu obţinem mai mult din jocurile disputate. Băieţii îşi doresc foarte tare, au arătat şi la Voluntari, există preocupare foarte bună şi din punct de vedere tactic”.
Fototext: Monica CRISTEA