Iulia Iorgoni are 20 de ani şi este este studentă la Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică din Piteşti. Este activă, energică şi pozitivă. Iubeşte fotbalul, deşi mulţi ar spune că acest sport nu e potrivit pentru o fată. Despre pasiunea Iuliei, dar şi despre cum a ajutat-o fotbalul în viaţă, aflaţi din următorul interviu.
„Mi-a plăcut de mică sportul”
– Când ţi-ai dat seama că ai o pasiune pentru sport?
– Mi-a plăcut de mică sportul. Încă de la o vârstă fregedă am fost pasionată de fotbal; am început să joc de curiozitate cu băieţii. Pe atunci nu ştiam ce înseamnă cu adevărat fotbalul, dar mă bucur nespus că iubesc acest sport. Îmi amintesc cu drag când, copil fiind, participam la concursuri de alergat. Ba, mai mult, am avut ocazia de a practica şi atletismul, însă din cauza unor probleme nu am putut pleca din ţară pentru a studia.
„Iubesc fotbalul”
– De ce ai ales fotbalul?
– Iubesc fotbalul, acest sport m-a făcut puternică, responsabilă şi mereu îmi dă tăria de a realiza ceva mai mult şi mai bun. De asemenea, ador să fac parte dintr-un colectiv, iar acest sport îmi oferă o echipă pe care o pot considera oricând ca pe o familie.
– Mai ai şi alte pasiuni?
– Îmi mai place să călătoresc, să experimentez lucruri noi,… adrenalina, De asemenea, îmi plac tenisul de masă şi snowbording-ul.
– Cum se împacă puterea pe care o necesită sportul cu sensibilitatea unei tinere?
– Fiecare persoană are o poveste, cu întâmplări fericite şi mai puţin fericite, iar eu pot spune că am trecut peste toate greutăţile de până acum, chiar dacă mă consider o fată sensibilă. Datorită sportului am devenit persoana care sunt astăzi. Pentru mine sportul înseamnă un mod de viaţă, lucrul care m-a ajutat să trec peste anumite obstacole. M-a ajutat să mă descopăr, să-mi cunosc limitele, personalitatea şi mai ales să cunosc mulţi oameni de la care am avut de învăţat.
„Atitudinea e cea mai importantă”
– Care sunt calităţile pe trebuie să le aibă o fată pentru a fi o bună fotbalistă?
– Atitudinea este cea mai importantă calitate pe care o fotbalistă trebuie să o aibă. Mereu trebuie să ai o gândire pozitivă, să îţi asumi nişte responsabilităţi, pentru că fotbalul are mai multe aspecte. Trebuie să te antrenezi mereu, orice s-ar întâmpla, să nu renunţi niciodată. Chiar dacă ajungi undeva sus, acest sport nu-ţi garantează succes veşnic; e nevoie să fie menţinut. De asemenea, trebuie să fii motivat şi să ai multă încredere în propriile forţe.
– Ce simţi atunci când eşti pe teren?
– Când sunt pe teren toate problemele mele dispar, la fel şi temerile; nu lipsesc niciodată emoţiile, dar sunt constructive. În acele momente mă gânesc la cum să joc cel mai bine astfel încât să-mi pot ajuta echipa să învingă. Atunci când ştiu că meciul e câştigat de noi, simt o mare bucurie, simt că munca noastră a fost răsplătită. În acest sport contează foarte mult spiritul de echipă, toate trebuie să muncim şi să luptăm astfel încât rezultatele să fie pozitive.
– Ce planuri şi vise ai ca sportiv?
– După încheierea carierei de jucător, aş vrea să devin antrenoare de fotbal, instructor sau profesor.
Un Comentariu
Denisa
Felicitari! Un model pentru tinerii din ziua de azi! <3