Poliţişti din Bascov i-au identificat pe Artur Velcea şi pe Dixon Constantin, ambii în vârstă de 18 ani, precum şi pe un puştan de 15 ani, toşi din Merişani, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt calificat.
Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 26/27 septembrie, cei trei ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unui bărbat din aceeaşi localitate, de unde ar fi sustras un portofel cu o sumă de bani şi mai multe unelte şi scule electrice. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 6.000 lei, a fost recuperat în proporţie de 90% şi restituit păgubitului, iar suspecţii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi. După o noapte petrecută în arestul Poliţiei Argeş, cei trei au fost prezentaţi, ieri-dimineaţă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împricinaţii au fost duşi la instanţă, iar magistraţii au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.