Doi tineri din Argeş bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat au fost prinşi de judiciarişti ai formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti. Este vorba despre Claudiu Marin B., în vârstă de 21 de ani, din Merişani, şi Andreas George C., de 18 ani, din Bradu. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în luna iunie, în timp ce se aflau pe strada Maior Gheorghe Şonţu din Piteşti, cei în cauză ar fi furat un telefon mobil. Prejudiciul, în valoare de 500 lei, a fost recuperat şi restituit păgubitului, cei doi împricinaţi s-au ales cu dosar penal, iar în cauză cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Val. NICOLAU