Tinerii… Sunt mulţi în Argeş. Peste 100.000 sunt elevi, minori. Alte zeci de mii sunt adolescenţi, la început de drum. În toate programele electorale ale politicienilor se află promisiuni pentru copii, pentru tineri, dar rareori ele sunt duse la îndeplinire. Cei mai mulţi politicieni mizează pe vârstnici la vot şi de aceea din vocabularul lor nu lipsesc „pensionarii”. Tinerii sunt incluşi la „şi altele”. Din păcate, nu există programe coerente pentru tineret, aşa încât declinul demografic este evident, iar exodul de forţă de muncă şi de creiere este la ordinea zilei. Tinerii din Argeş se confruntă cu multe probleme, iar autorităţile par, deocamdată, depăşite de situaţie.
Să o luăm cu începutul. Cu copiii. Pentru ei, statul dă o alocaţie de 84 lei pe lună până la împlinirea vârstei de 18 ani. O nimica toată, dacă iei în calcul faptul că o sesiune de meditaţii la matematică sau la română costă 50 lei, un ghiozdan te duce la 30-60 lei (sunt şi mai scumpe pentru cei cu dare de mână). Ce poţi să iei cu 84 lei? Vreo 20 de caiete, un stilou mai de Doamne ajută… În alte state, vorbim despre alocaţii de sute de euro! La noi, alocaţiile completează de multe ori bugetul familiei şi intră la cheltuieli pentru hrană ori utilităţi. Pe de altă parte, statul, în marea sa generozitate, le mai dă elevilor „Laptele şi cornul” (corn care de multe ori este pâine goală!), mere (anul ăsta, pe elevii din Argeş i-a sărit programul „Fructe în şcoli”, din cauza contestaţiilor la licitaţii), rechizite şi cărţi. Problema este că părinţii mai scot din buzunar deseori bani pentru auxiliare, culegeri de tot felul, meditaţii (cine îşi permite!) etc. Statul, de fapt, oferă o spoială pentru copii, nu altceva!
Cheltuieli în şcoli şi grădiniţe
Se zice că învăţământul este gratuit. Da’ de unde! În Piteşti, de exemplu, părinţii contribuie din greu la grădiniţe cu bani pentru mâncare, pentru diverse obiecte necesare activităţii, ba chiar şi pentru plata salariului unor îngrijitoare. În grădiniţe este şi o adevărată întrecere între diverse persoane sau cluburi pentru a racola copii la tenis, la engleză, la fotbal sau la te miri ce alte discipline. Şi în şcoli se dau bani pentru diverse activităţi. La ţară, elevii învaţă în condiţii improprii, fie în şcoli vechi (în unele situaţii), dar mai ales fără să aibă apă curentă şi canalizare. Unii copii bat kilometri întregi până la şcoli, pe jos, microbuzele puse la dispoziţie de stat fiind insuficiente. Şi ne mai mirăm de rata mare de abandon şcolar!
Perspective
Trecând la o altă categorie de tineri, şi anume studenţii şi absolvenţii de facultate sau de liceu, avem de-a face tot cu probleme mari. În ultimii ani a scăzut numărul celor care merg la facultate, tinerii convingându-se că de multe ori diploma nu ajută la nimic. Mai bună ar fi o meserie, dar încă lipsesc şcolile profesionale (se încearcă reanimarea lor) sau şcolile de meserii (sunt tentative în acest sens la Mioveni, cu succes). Şcoala nu este orientată către piaţa muncii, iar tinerii ajung astfel şomeri cu… sponsori (părinţii, fraţii mai mari, unchii, bunicii…). Căderea industriei a făcut ca un loc de muncă bine plătit să fie greu de obţinut. Dincolo de mentalitatea tinerilor care vor rapid un loc de muncă bine plătit şi, dacă se poate, şi o funcţie de conducere, salariile oferite de regulă la debutul în carieră nu asigură o existenţă decentă. Tocmai de aceea avem de-a face cu paradoxul că sunt încă locuri de muncă disponibile, dar pe care nu le vrea nimeni, în timp ce tot mai mulţi tineri pleacă peste hotare pentru a-şi găsi un echilibru financiar. Tinerii nu pot nici să îşi facă o afacere pe cont propriu pentru că le trebuie capital, iar statul nu încurajează formarea de întreprinderi ale tinerilor (există un program guvernamental care finanţează unele iniţiative, dar este greu de accesat). Dacia oferă salarii decente, mai sunt câteva companii multinaţionale care fac la fel, în rest oferta de locuri de muncă este plafonată (nici nu are cum să fie altfel, din moment ce ne-au năpădit hipermarketurile şi buticurile care nu aduc plus valoare reală, iar industria este la pământ). Apropierea de Bucureşti este o altă problemă: tot mai mulţi tineri sunt atraşi de perspectiva de a lucra în capitală, acolo unde, de regulă, sunt mai multe oportunităţi (şi din punct de vedere al locurilor de muncă, dar şi al salariilor). În plus, posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt mai mari (teatre bune, mall-uri multe, localuri elegante, parcuri de distracţii).
Familia – ce chin!
Familia este celula de bază a societăţii. Aşa se spunea nu cu mult timp în urmă (şi ne referim la familia formată din soţ şi soţie, nu din soţ şi soţ sau din soţie şi soţie, aşa cum sunt acum modele occidentale care se doresc a fi adoptate şi în România). Din păcate, statul nu a făcut mai nimic pentru a proteja familia şi pentru a stimula procreerea. Suntem în declin demografic major şi din acest punct de vedere. Tinerii sunt într-un cerc vicios: se iubesc, dar nu au bani; se înţeleg, dar nu au unde să locuiască (nu este tocmai confortabil să îţi întemeiezi o familie şi să stai cu mama şi cu tata într-un apartament de două camere!); ai loc de muncă, dar nu vrei să îţi întemeiezi o familie şi să faci copii deoarece pui cariera pe primul loc. „Suntem de mai mulţi ani împreună, vrem să ne căsătorim, dar nu avem unde să stăm. Aşa că încă preferăm să stăm câteva zile la ai mei acasă, câteva zile la ai prietenei mele… Este greu, mai ales că în ultima perioadă patronii fac contracte de muncă şmechere, pe câteva ore, dar te ţin nu opt ore, ci 10-12 la muncă! Ce perspective să avem noi? Cum să ne gândim la copii în aceste condiţii, când şi salariile sunt de mizerie?”, ne întreabă Mircea D., un tânăr care lucrează ca instructor într-o sală de fitness. Aşa se face că mulţi dintre tinerii de azi preferă concubinajul, cu tot ce presupune acesta. Copiii reprezintă un lux pentru multe cupluri sau, mai rău, un chin (le încurcă în carieră). Ce oferă statul? De exemplu, „Prima Casă”, un program prin care te îndatorezi pe viaţă la o bancă pentru a-ţi lua patru pereţi între care să locuieşti (asta, dacă îţi permiţi); locuinţe ANL care nu se mai fac; locuinţe sociale numărate pe degetele de la o mână (în Piteşti, lista de aşteptare pentru locuinţele sociale este de 300 de persoane); bani de tot râsul pentru indemnizaţia de creştere a copilului; spitale greţoase în care tinerele să nască; nici măcar trusoul inventat de fostul senator de Argeş Dan Gabriel Popa nu se mai dă; „Statul ocroteşte familia…” – aud tinerii care îşi pun pirostriile, cum se spune. Ofiţerul stării civile recită, de fapt, o poezie care nu mai e valabilă de multişor…
Lumea virtuală
Nu este deloc întâmplător că reţelele de socializare au explodat, pur şi simplu! Tinerii sunt „grămadă” pe Facebook, Instagram, Skype sau pe cine ştie ce alte instrumente de interconectare. Ei trăiesc în lumi virtuale, iar mai nou aleargă prin Piteşti înnebuniţi după Pokemoni pe care să îi colecţioneze (personaje imaginare). Până şi Poliţia a atras atenţia că o fi „cool” să vânezi Pokemoni, dar mai trebuie să acorzi atenţie şi şofatului. Pentru că, da, până şi şoferii stau cu telefoanele la îndemână, doar-doar or captura aşa ceva! Se leagă „prietenii” pe baza unor convorbiri la distanţă, tinerii stau mai mult pe „chat”, „messenger” etc. Chiar şi când ies în cluburi să se distreze nu renunţă la telefoanele inteligente care îi ţin aproape de prietenii virtuali. Pe de altă parte, tinerii nu se implică în treburile comunităţii decât dacă sunt stârniţi pe Facebook, iar asta miroase a manipulare. În lumea virtuală, tinerii nu mai simt că sunt marginalizaţi, uitaţi de societatea în care trăiesc ori neînţeleşi. O fi bine aşa?
Locuri de muncă
Încă avem învăţământ de calitate în Argeş. Locuri de muncă nu prea sunt. Iar tinerii au pretenţii, nu glumă! Într-un fel, este de înţeles. Ei se raportează la anumite modele şi nu prea ţin cont că, pentru a ajunge sus, trebuie să parcurgi anumite etape în viaţă şi în carieră. Nu există consiliere din acest punct de vedere pentru tineret, iar cultul banului i-a făcut pe mulţi să vrea cât mai mult cu minimum de efort. Pe de altă parte, tinerilor li se cere la angajare să aibă… experienţă. De unde? Nu se mai face practică aşa cum era pe vremuri, nu există îndrumare profesională, fiecare este pe cont propriu… Şi atunci, ne mai mirăm că tinerii sunt atât de debusolaţi?
Claudiu DIŢA
