Tineret

Vizite la Universitatea din Piteşti

Vizite Universitatea Piteşti — Detalii actualizate despre Vizite Universitatea Piteşti, pe scurt, în articolul de mai jos.

Vizite Universitatea Piteşti

Vizite Universitatea PiteştiUniversitatea din Piteşti a avut şi ea vizitatori prin programul „Şcoala altfel”. Astfel, elevi de gimnaziu şi de liceu au vizitat Facultatea de Ştiinţe. Printre instituţiile de învăţământ care au participat la aceste activităţi s-a numărat Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”, Colegiul Naţional „Al. Odobescu”, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, Liceul Teoretic „Ion Barbu”, dar şi Şcolile „Ion Pillat” şi „Mircea cel Bătrân” din Piteşti. Tinerii au avut ocazia să-şi facă o idee despre viaţa de student, despre oportunităţile pe care universitatea le oferă, dar mai ales au fost fascinaţi de laboratoarele moderne ale facultăţii. De asemenea, adolescenţii au făcut cunoştinţă şi cu viitorii lor profesori, care le-au prezentat oferte tentante.

Ioana RADU

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Ioana RaduIoana Radu