Procurorii DIICOT Suceava au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2020, împricinaţii au constituit un grup infracțional organizat și, prin folosirea metodei cunoscută cu denumirea de „touring” – turism sexual (metoda presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spațiilor de cazare, precum și a localităților în care persoanele vătămate practică prostituția), au acționat în mod coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism.
S-a reținut faptul că mai multe tinere au fost transportate pe raza mai multor localități din țară (Suceava, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Buzău, Deva și Drobeta Turnu Severin, Arad etc), unde au fost cazate în apartamente închiriate în regim hotelier întreținând relații sexuale contra cost, sumele de bani astfel obținute revenind membrilor grupului în funcție de participația fiecăruia.
Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava, au efectuat trei percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate două autoturisme, 10 telefoane mobile, trei carduri de memorie, sumele de 35.000 de euro și 83.200 de lei, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.