Nu este prima dată când scriem că Poliţia Locală şi, în general, autorităţile din Piteşti au pierdut controlul în privinţa disciplinei rutiere şi a felului în care unii şoferi înţeleg să se comporte în trafic. Pe scurt, nu au fost aplicate amenzi serioase. În timp ce reprezentanţii Poliţiei Locale aşteaptă „mulţumiri” din partea presei când este amendat vreun şofer indisciplinat, fenomenul este unul cât se poate de serios. De pildă, ieri, pe la prânz, în zona centrală era o adevărată nebunie să te aventurezi cu automobilul. Multe maşini erau parcate aiurea chiar în faţă la Evidenţa Populaţiei şi, mai departe, spre
Cum, oare, să mai discutăm despre autovehiculele parcate fără drept prin zonele mărginaşe ale municipiului, dacă autorităţile locale nu pot rezolva treaba nici în centru?! În repetate rânduri am scris despre faptul că autoutilitarele mai mari de 1,5 tone nu au ce căuta prin parcările dintre blocuri şi chiar există cadru legislativ pentru sancţionarea unor asemenea şoferi… Dar cine să aplice prevederile locale?!





































