Revenim la povestea lui Tiberiu Alin Iakab (Tibi), pictorul instituționalizat de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tigveni (CITO), al cărui talent a depășit zidurile centrului de boli psihice. Tânărul suferind, care pictează impresionant fără să aibă studii artistice, își etalează spre vânzare, de data asta în holul Consiliului Județean Argeș, 50 de tablouri, în special reproduceri – portrete, peisaje, natură statică etc. Vernisajul are loc marţi, la ora 10. Expoziţia intitulată sugestiv „Artă pentru suflet” se adresează tuturor iubitorilor de frumos, iar cei care doresc să achiziționeze o lucrare sunt bineveniți la eveniment.
Originar din Mureş şi abandonat de mamă la naştere, Tibi locuieşte de aproape 19 ani la CITO Tigveni, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Argeș. Tablourile lui sunt atât de pline de culoare, încât poţi spune că au fost create de un om cu o viaţă fericită şi nu de un tânăr cu care destinul nu a fost deloc darnic. Are un talent deosebit în a realiza reproduceri impresionante după picturi faimoase, în special după Nicolae Grigorescu, însă are şi destule creaţii originale.
În ciuda condiției sale, Tibi este atât de pasionat de pictură, încât în urmă cu câţiva ani a lucrat o perioadă ca zilier pentru a-și putea cumpăra pensule, pânze şi acuarele. Are sute de lucrări realizate, dar expoziţiile sale pot fi numărate pe degetele de la o mână. Deocamdată…