
Tensiunile din PSD Argeș au escaladat după o postare a Consiliului Județean care a creditat parlamentarii partidului pentru obținerea finanțării mai multor proiecte locale, inclusiv modernizarea străzii „Intrarea Lămâiței“ din Pitești, în valoare de un milion de lei.
Primarul Cristian Gentea a reacționat dur, contestând această versiune și acuzând lipsa de sprijin real pentru municipiu, susținând că proiectul aparține administrației locale și nu rezultatul intervenției parlamentarilor PSD.
Disputa a degenerat într-un schimb public de acuzații între edil și conducerea județeană a partidului, condusă de Ion Mînzînă, pe tema creditării finanțărilor și a rolului fiecărei părți în proiectele din Pitești.
În acest context, ziarul nostru își exercită rolul de a patra putere în stat și inițiază o dezbatere publică, prezentând opinii pe marginea subiectului care arde, fără a formula verdicte. Dar, în dezbatere, așteptăm soluții. O „descarcerare“ politică se impune, totuși!
Tiberiu Irimia: „Primăria și Consiliul Local au funcționat impecabil în ultimii ani“

Deși ruptura dintre administrația locală și cea județeană s-a manifestat în spațiul public, consilierul local Tiberiu Irimia spune că instituțiile funcționează „perfect“, iar proiectele pentru Pitești merg înainte. În opinia sa, dialogul și colaborarea rămân esențiale pentru buna funcționare a administrației.
* Se simte concret această ruptură în derularea proiectelor pentru Pitești?
** Concret, se simte la nivel mai mare, dar la nivelul funcționării Consiliului Local și al Primăriei eu cred că funcționează perfect Primăria și Consiliul Local. Eu nu știu exact când au început disputele astea între Pitești și județ, dar, în mare, nu am avut probleme în desfășurarea activității și eu chiar cred că Primăria, în ultimii ani, a funcționat impecabil față de cum eram noi învățați în alte mandate mai vechi ale primarilor.
* Deci nu s-a resimțit această ruptură.
** Nu, dar poate că ajutorul lor ar fi adus un plus în activitatea noastră.
* Ajutor care nu a existat…
** Nici nu știu dacă a fost neapărat solicitat. În proiectele importante, cum este, de exemplu, un proiect comun între Pitești și județ în construcția unui spital municipal, acolo lucrurile merg într-o direcție corectă. Adică Primăria și-a făcut treaba și județul și-a făcut treaba foarte bine în ceea ce privește documentația, planșele, proiectul și tot ce avem nevoie ca să putem demara proiectul în cel mai scurt timp.
* Fiecare și-a făcut treaba, dar nu știți dacă a existat o comunicare permanentă între cele două „palate“.
** Comunicare a existat, că nu puteai să le faci unul fără altul. Terenul este al primăriei, arhivele se dau de la Primărie, județul va construi, județul se ocupă și el, în legătură cu ministerul, cu autorizarea în ceea ce privește acreditarea medicală. Adică e un proiect unde s-a mers împreună și mie mi se pare că a funcționat perfect.
* Deci lucrurile s-au corelat. Ok. Există investiții întârziate sau blocate din motive politice?
** Nu, eu nu am cunoștință de așa ceva.
* Cum funcționează în prezent relația administrativă cu Consiliul Județean Argeș, dacă mai aveți ceva de adăugat.
** Eu v-am zis, de la nivelul meu, tot ce era de făcut — instituțiile funcționează perfect: și Primăria, și Consiliul Local, și Consiliul Județean, și conducerea județului. Eu, sincer să vă fiu, nu știu care sunt exact motivele de unde s-a ajuns la ruptura asta. În politică, lumea trebuie să stea la masă și să discute. Și, de cele mai multe ori, chiar dacă nu ne convin lucruri, trebuie să acceptăm o variantă de mijloc. Politica e cea care coagulează oameni buni, care se pricep să facă lucruri, care, stând la masă împreună, cred eu că pot să facă lucruri excepționale împreună. Cu cât sunt mai mulți oameni la masă, și mai deștepți, și mai bine intenționați, atunci se vede foarte ușor și valoarea muncii lor.
* Și bine pregătiți, mai ales că vorbim despre același partid, până la urmă.
** Da.
“Investițiile nu sunt blocate politic”
* Există proiecte pentru Pitești blocate politic?
** Nu, nu am cunoștință de așa ceva.
* Mai funcționează PSD ca un partid unitar în județul Argeș?
** Până la această discuție eu nu am simțit rupturi. Dar eu încă cred și sper că sunt șanse să stăm la masă toți și să vedem ce s-a greșit și ce se poate repara. Totuși, cred că puterea PSD-ului în Pitești este împreună, de la cel mai înalt membru până la ultimul membru din partid. Eu cred că ar trebui să conteze.
Speranță pentru unitate și dialog constructiv
* Vă doriți ca lucrurile să se rezolve?
** Indiscutabil. De cele mai multe ori, când se face o ruptură, e posibil să nu mai iasă bine în nicio parte. E o chestie românească: atunci când ceva merge bine trebuie să-l stricăm — asta nu-mi place mie. Iar în politică, de cele mai multe ori, trebuie să lași de la tine foarte multe lucruri. Când vezi că majoritatea are o altă direcție, trebuie să te supui, că asta e politica. Sunt oameni puși împreună care trebuie să ia niște decizii.




























