- Circa 100 de copii şi adolescenţi, în maratonul muzicii pop de la Bascov
Un adevărat maraton al muzicii pop a avut loc, sâmbăta trecută, la Casa de Cultură Bascov. Timp de câte ore bune, zeci de copii şi adolescenţi din mai multe localităţi ale ţării au dat glas melodiilor interpretate de artişti din ţară şi străinătate care au trecut în veşnicie, lăsând pe portativul timpului cântece nemuritoare.
Vocile concurenţilor au răsunat dincolo de stele
Ajuns la a treia ediţie, Festivalul naţional „Ţi-am lăsat o melodie” i-a avut ca prezentatori pe mezzosoprana Adina Sima şi carismaticul actor Ovidiu Cuncea. Din juriu au făcut parte: Rareş Dragomir, compozitor, orchestrator şi interpret (preşedinte), solistul italian Ciro de Luca, mezzosoprana Raluca Cioca, Geta Nicolae, preşedinta Asociaţiei culturale „Music Factory”, Valentin Pascalnii, preşedintele Asociaţiei „Belle Arti”, şi muzicianul italian Marcello Battaglia.
Vocile concurenţilor mari şi mici au răsunat dincolo de stele. Veniţi din mai toate colţurile ţării, participanţii la festival au prezentat juriului şi publicului melodii cântate odinioară de: Mihaela Runceanu, Mădălina Manole, Mălina Olinescu, Laura Stoica, Anda Călugăreanu, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Gil Dobrică, Whitney Houston etc.
„Singura competiţie, cu ei înşişi”
„Scopul acestui festival nu este pentru a-i departaja pe concurenţi; singura competiţie este cu ei înşişi. Pentru mine, toţi participanţii sunt câştigători. De 15 ani predau muzică. Sunt foarte bucuros când văd copii cu har de la Dumnezeu şi părinţi care-i încurajează să meargă pe calea artistică. Talentul este un concept mai complex care cere şlefuire, muncă, dezvoltare, evoluţie, perfecţionare”, a apreciat preşedintele juriului, Rareş Dragomir.
Compozitorul Marcel Dragomir a plecat, în primăvata anului trecut, definitiv spre „Un albastru infinit”. Rareş Dragomir, fiul regretatului muzician, a avut bucuria de a reasculta pe scena festivalului de la Bascov şlagăre compuse de tatăl său. „Tatăl meu a fost, este şi va fi în permanenţă cu mine. Marcel Dragomir este în sufletul meu şi a rămas în eternitate prin muzica sa, compusă pentru copiii de toate vârstele”, a spus Rareş Dragomir.
Dând ceasul timpului în urmă, Rareş Dragomir s-a lăsat pătruns de emoţiile pe care şi el le-a încercat în calitate de concurent. Şi-a amintit cu drag de Festivalul Internaţional Bucureşti din 1992, când a interpretat, în duet cu Mirabela Dauer, piesa „E bine, e bine”. Un loc aparte în inima sa îl ocupă şi „Şcoala Vedetelor”, proiect definit de Rareş Dragomir prin patru cuvinte: muzică, televiziune, prietenie şi echipă.
Energie pozitivă
Mulţi dintre concurenţi au atins coarda sensibilă a juriului. Mezzosoprana Raluca Cioca a fost plăcut impresionată de faptul că în marea grădină a muzicii pop cresc frumos atât de multe vlăstare şi a avut un sfat pentru tinerii concurenţi: „să acorde foarte multă atenţie atât interpretării, cât şi mişcării scenice”.
Fetele şi băieţii care se visează vedete ale muzicii pop s-au încărcat de energie pozitivă de la Adina Sima, artista care i-a prezentat juriului şi publicului, în tandem cu Ovidiu Cuncea. Actorul a destins atmosfera cu poante, glumele fiind uneori legate de localitatea de provenienţă a concurenţilor: „La Bucureşti poţi să te Piteşti, iar la Piteşti, de unde este Alexandra, poţi să te bucuri”.
Pe portativul festivalului au fost puse şi recitaluri extraordinare susţinute de artiştii aflaţi în juriu, precum şi de soprana Gabriela Cristea şi minivedeta Alex Pârvu.
Copii cu stofă de artişti
Printre cei mai buni concurenţi ai manifestării de la Bascov s-au numărat şi trei copile din Piteşti care s-au întors, recent, de la Moscova cu premii importante cucerite la un festival de muzică. Este vorba despre Alexandra Şimon, Andrada Balaş şi Andreea Petcu, trei „steluţe” pregătite de mezzosoprana Adina Sima.
Cu vocea-i caldă, Adelaide Weiss, o altă tânără speranţă a Piteştiului, a cules multe aplauze. Şi Elena Gherghe, o fetiţă din Buzău, şcolită în muzică de soprana Gabriela Cristea, a demonstrat că are stofă de vedetă. Precum în povestea „Iedul cu trei capre”, blonda cu cârlionţi este cel mai de preţ odor al mamei Adriana şi al bunicilor Elena şi Mircea. La Bascov, micuţa s-a prezentat în echipă completă, cei trei membri ai familiei fiind cei mai aprigi susţinători.
Daniel Iordăchioaie, artistul născut la Ştefăneşti, a venit la festival în calitate de profesor; chiar dacă a stat în public, s-a lăsat fotografiat de fani.
Premii pentru toţi concurenţii
La secţiunea „Pitic” au evoluat micuţi cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani. La secţiunea Junior s-au întrecut copii de 9-12 ani. Iar secţiunea „Adolescenţa” a fost rezervată fetelor şi băieţilor de 13-18 ani.
În cadrul festivalului au fost premiaţi toţi concurenţii cu diferite trofee, premii şi menţiuni.
Festivalul naţional „Ţi-am lăsat o melodie” este o manifestare artistică organizată de Asociaţia Culturală „Belle Arti”, licenţiată de U.C.M.R. – A.D.A.
Mirela NEAGOE