În scădere ca incidenţă în ultimele două decenii, tetanosul nu trebuie uitat, pentru că atunci când apare, loveşte cu deosebită cruzime. Este o boală infecţioasă acută, produsă de bacilul tetanic, anaerob (se dezvoltă în plăgi de oarece profunzime, neaerate), mobil, având la un capăt un spor rotund (aspect de „ac cu gămălie”). Sporii tetanosului sunt foarte rezistenţi în natură, trăind ani de zile la adăpost de lumină. Sunt rezistenţi la majoritatea antisepticelor (ca şi virusul hepatitic C) şi ambii sunt omorâţi sigur numai prin căldură (la 70-100 grade C, timp de 20-30 minute). Sporii tetanici sunt extrem de răspândiţi în pământ (grădini, praful stradal, ogoare, bălegar). Există şi în intestinul bovinelor, cailor, oilor şi chiar ale omului (în procent de 10-30%). Toate vârstele sunt receptive la infecţia cu bacilul/sporii tetanosului. Excreţiile animalelor infectate contaminează solul şi praful stradal.
Transmiterea infecţiei se face prin contact direct, prin plăgi traumatice (în special cele profunde) şi înţepături de cuie ruginite sau spini de plante. Deseori plăgile mai uşoare nu ajung la consultaţii medicale şi au risc tetanogen, uneori periculos. Ulcerele varicoase pot servi ca poartă de intrare, ca şi plaga ombilicală la nou-născuţi, trataţi septic (în naşterile pe câmp sau în căruţe) cu bălegar de vită. Tetanosul nu se transmite de la om la om. Plăgile de război, cele prin accidentele de circulaţie rutieră (unde ţinem fanionul în Europa), plăgile contuze şi profunde ale copiilor sunt cele mai tetanogene, ca şi avorturile provocate asistate empiric. Multiplicarea bacililor tetanici se face la locul inoculării şi infecţia rămâne cantonată la poarta de intrare. De aici, difuzarea se face în organism sub forma exotoxinei tetanice, o neurotoxină cu putere toxică considerabilă, responsabilă de simptomatologia bolii. Incubaţia, perioada scursă de la infectarea tetanogenă până la debutul bolii, este variabilă, de 3 până la 30 de zile. Cu cât este mai scurtă, cu atât boala este mai severă.
Unul din primele semne de debut ale bolii este trismusul – produs de spasmul muşchilor maxilari, cu imposibilitatea deschiderii gurii. Aproape concomitent cu el se instalează contractura tonică a întregii musculaturii scheletice (ceafă, trunchi, muşchii spatelui, ai abdomenului şi ai membrelor). Contractura musculaturii faciale dă o expresie caracteristică, de “râs sardonic”, cu încreţirea frunţii, deschiderea gurii cu un râs forţat – aproape grotesc. Pe fondul de contractură tonică, se pot produce convulsii extrem de dureroase. Bolnavul se cianozează şi respiră greu. Durata crizelor convulsive este variabilă, frecvenţa crescută a lor fiind proporţională cu gravitatea bolii. Conştienţa bolnavului se păstrează. În formele grave de boală apar manifestări generale: febră înaltă (depăşind 39-40 grade C), tahicardie, transpiraţii abundente, tulburări respiratorii severe. Toate cele menţionate duc la tulburări umorale accentuate: deshidratare, acidoză lactică. Pacientul nu poate înghiţi aproape nimic şi uneori îşi muşcă limba.
Formele clinice ale bolii sunt:
– Tetanosul generalizat, cu contractura întregii musculaturi. Generalizarea contracturii în mai puţin de 48 de ore anunţă un tetanos fatal.
– Tetanosul localizat la un membru, unde se află plaga tetanogenă.
– Tetanosul frust poate apărea la persoane parţial imunizate.
– Tetanosul cu contracturi musculare zonale: cefalic, cu paralizie facială, oftalmic, cu paralizii oculare.
Evoluţia tetanosului netratat precoce se face frecvent către deces. Cu tot arsenalul terapeutic modern, mortalitatea este mare (35-45%). Cauza morţii în tetanos este complexă: predominantă este acţiunea toxinei tetanice asupra sistemului nervos central, a centrilor bulbari şi asupra inimii, cu sincopă cardiacă. Prognosticul este sever în tetanosul cu incubaţie scurtă. Profilaxia include ca primă măsură precoce: imunizarea activă, cu anatoxină tetanică, cea care conferă o imunitate solidă şi de durată. În copilărie şi la vârsta şcolară ea se face prin angajarea fermă a medicului de familie.
În plăgile accidentale la adulţi, care nu mai au sigură imunitatea dat fiind că se neglijează aplicarea rapelurilor vaccinale (la 5-8 sau 10 ani), se practică imunizarea activă cu ATPA. Cât timp a funcţionat Institutul Cantacuzino, instituţie de vârf în Europa pe vremea comuniştilor, totul mergea strună, produceam vaccinul şi seruri suficiente pentru români, ba chiar şi exportam. Emanciparea sub umbrela politicii economice perdante, atotdistructive, după 1990, a produs un fiasco total în problema vaccinurilor la noi. Haosul din vaccinoterapie, fiindcă lipsurile au fost frecvente şi pe lungi perioade, a încurajat şi discuţiile pro şi contra vaccinare, asemenea celor din piesa “Zbor deasupra unui cuib de cuci”.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
P.S. Educaţia şi protejarea mediului sunt pilonii de bază ai viitorului. Neglijarea lor în actul de guvernare anatemizează viitorul neamului românesc.
