Prefectul Cristian Soare a anunţat ieri că toate instituţiile publice şi asociaţiile de proprietari în care se află spaţii de interes public (localuri, birouri, magazine etc.) construite înainte de anul 1978 trebuie expertizate din punct de vedere seismic. În Argeş sunt inventariate până acum 243 de clădiri cu risc seismic, dar numai 23 au fost expertizate! Expertiza şi eventuala consolidare cad în sarcina proprietarilor. Totuşi, ca la noi, la nimeni: legea nu prevede sancţiuni pentru cei care nu fac expertizare! „Le-am dat primarilor termen 1 noiembrie să demareze procedurile de notificare a proprietarilor privind expertizarea. Trebuie să ştim unde ne aflăm. Este important ca oamenii să aibă un kit de supravieţuire în caz de cutremur, care să conţină acte, medicamente, alimente, apă… Am luat legătura cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi preoţii vor sfătui la finalul slujbelor oamenii cum trebuie să procedeze în caz de cutremur. Acţiuni similare se vor face şi la orele de dirigenţie în şcoli”, a spus prefectul.
Claudiu DIŢA