După cum v-am informat, Georgiana Drăghici, soţia deputatului social-democrat Mircea Drăghici, cadru didactic la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Piteşti şi deţinătoarea postului de televiziune locală Absolut Tv, a fost trimisă în judecată împreună cu Cristian Meleşteu, fost director al Casei Studentului din Piteşti şi fost director în Ministerul Tineretului şi Sporturilor, şi cu Doru Bălăşoiu, angajat la cabinetul parlamentarului şi fost fotograf.
În pofida contestaţiilor formulate de persoanele din dosar, cauza se află pe rolul Tribunalului Bucureşti şi a trecut deja de camera preliminară.
Magistraţii au respins în totalitate cererile Georgianei Drăghici si au decis judecarea pe fond, stabilind ca prim termen de judecată ziua de 26 septembrie, deci după ce se va încheia vacanţa judecătorească.
Vă reamintim că Georgiana Drăghici, fostă şefă a tineretului social-democrat argeşean, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru presupuse fapte de corupţie.
Iniţial, ea a avut doar calitate de martor, însă procurorii Anticorupţie au schimbat încadrarea juridică în cea de inculpat. Cauza a ajuns la Tribunalul Bucureşti în decembrie 2016, exact la o săptămână după alegerile parlamentare, formându-se dosarul nr. 46144/3/2016 şi cel de Cameră Preliminară nr. 46144/3/2016/a1.
Prima înfăţişare în faţa magistraţilor, în Camera Preliminară, a fost pe 14 februarie, când, pentru a le da posibilitatea apărătorilor aleşi să ia la cunoştinţă de răspunsul DNA, s-a stabilit un nou termen de judecată pentru 14 martie, când judecătorii au constatat că sunt întrunite condiţiile pentru a începe judecarea pe fond a dosarului.
Aşa cum am relatat cu altă ocazie, toată povestea a început în noiembrie 2013, când organizaţia TSD Argeş, la acea vreme condusă de Georgiana Drăghici, a organizat o tabără politică la Braşov.
Aceasta a fost plătită din fondurile Ministerului Tineretului şi Sportului.
După demararea investigaţiilor, ocazie cu care anchetatorii au audiat 130 de participanţi la tabără, soţia deputatului şi-a dat demisia din fruntea tineretului social-democrat argeşean.
Val. NICOLAU