Printre bălăriile de doi metri, gunoaie şi mortăciuni
Am scris în nenumărate rânduri despre nepăsarea proprietarilor de terenuri, unele pe care „tronează” case părăginite (multe dintre ele fiind clădiri-monument amplasate aproape sau chiar în „buricul târgului”), altele pline de bălării şi gunoaie – spaţii preferate de boschetari care se aciuează noaptea şi dorm sub cerul liber. Imaginea deloc demnă de centrul unui oraş nu pare să-i deranjeze pe proprietari, căci majoritatea sunt plecaţi cu afaceri pe alte meleaguri. Teoretic, legea îi obligă să îngrijească perimetrele cu pricina. Practic, acest lucru nu se întâmplă.
Grotescul domină peisajul
„Celebrul” cuib de boschetari din centrul Piteşti
Avem un exemplu chiar lângă Muzeul Judeţean şi de-a lungul bulevardului Eroilor, respectiv strada Teilor. Aici se află un teren privat scos la vânzare, dar, din cauza preţului piperat, nimeni nu s-a oferit să-l cumpere şi acum a ajuns un veritabil focar de infecţie. De câteva zile, trecătorii sunt nevoiţi să-şi ţină respiraţia când trec prin apropierea „junglei”, din cauza mirosului insuportabil de mortăciune. Printre buruienile cât statura unui om sunt aruncate toate deşeurile posibile şi imposibile, iar boschetarii care se opresc să tragă o duşcă îşi fac nevoile în văzul lumii. Problema e cât se poate de serioasă deoarece prin zona cu pricina trec săptămânal grupuri de copii (unii din alte judeţe) care vin să viziteze muzeul. Dacă turismul în Argeş se face cu duhoarea în nas, să nu ne mire că oamenii preferă meleaguri mai civilizate. Ca o paranteză, apropo de gunoaie, la poalele Mateiaşului e din nou jale, iar la intrarea din nordul judeţului e şi mai şi.
Revenind la Piteşti, cazul prezentat nu e singular. O clădire-monument de pe bulevardul Republicii (fost sediu al PDL), situată în apropierea parcului „Brătianu”, e de ani buni cuibul şobolanilor şi nu numai. În iarba înaltă şi deasă din vecinătate boschetarii şi-au improvizat culcuşuri din cartoane şi folii de plastic. În ciuda acestui tablou grotesc, tinerii se adună pe treptele casei şi îşi aprind ţigară după ţigară, considerând probabil că acolo sunt mai feriţi de ochii iscoditori ai trecătorilor. Ei
nu-şi dau seama însă că nu sunt feriţi de bucăţile de tencuială care se desprind din faţada clădirii. Exemplele negative pot continua în acest sens, căci inclusiv casele locuite sunt într-o stare jalnică. Una dintre ele este Casa Aron Bălulescu, sediu al Uniunii Artiştilor Plastici. Ştim, dacă nu-s bani, nu e nici interes… La ce bune legile atunci?
George OLTEANU
