Tensiune, reproşuri și reclamaţii la Spitalul Județean Pitești.
Deși au trecut sărbătorile pascale, în continuare Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti (SJUP) a fost, ca întotdeauna, supraaglomerată, fiindcă acesta este locul unde ajung cazurile cele mai grave din Argeş şi nu numai.
În ultima săptămână, personalul medical a fost supus aceluiași ritm având în vedere că 1314 pacienți s-au prezentat în U.P.U. Dintre aceștia 448 pacienți au fost aduși cu echipaje SAJ, 77 cu echipaje SMURD , 9 cu T.I.M. și doar 339 au necesitat internare în unitatea noastră. Vorbim despre pacienţi în stare critică, dar şi despre persoane care nu reprezentau urgenţe medicale.
Cam tot timpul paturile au fost ocupate în UPU, iar, într-o astfel de situaţie, locurile se suplimentează cu tărgi, dacă, în acel moment, ajung alte cazuri extrem de grave.
Așa cum precizam într-un comunicat anterior, pacienţii ale căror vieţi nu sunt în pericol sunt nevoiţi să mai aştepte, pentru că prioritare sunt cazurile critice, conform codurilor. Se creează, astfel, tensiune, reproşuri, acuzaţii, reclamaţii. Uneori, se ajunge la epuizare. Şi, totuşi, personalul din Urgenţă trebuie să se redreseze rapid.
Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la spital în perioada amintită, precizăm că patologiile au fost diverse, cele mai relevante fiind: accidente vasculare – 37 de cazuri; afecțiuni respiratorii – 37 de cazuri; afecțiuni cardiace -48 de cazuri; afecţiuni digestive -72; afectiuni oftalmologice – 45 de cazuri; colică renală – 17 cazuri; alergii – 5 cazuri; comă – 3 cazuri, stop cardio respirator – 5 cazuri, STEMI- 10, etilism 29 cazuri, deces- 3 cazuri; traumatisme – 22; mușcături de animale/insecte – 19 de căpușe, 5 de pisică, 5 de câine; 4 cazuri cu pancreatită.
De asemenea, au ajuns în UPU și 8 victime ale accidentelor rutiere, 10 de victime din agresiuni.
Precizăm că 97 dintre pacienții care au ajuns la UPU au fost aduși, prin transfer, de la alte unități sanitare din Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale și tratament de specialitate în cadrul SJU Pitești, 17 pacienţi au fost trimişi retur, la altă unitate sanitară, iar alţi 4 pacienţi au fost trimişi la Bucureşti.
Conducerea SJUP mulţumeşte atât întregului personal medical, care este mereu la datorie, cât şi pacienţilor, care înţeleg că noi depunem toate eforturile pentru reducerea timpilor de aşteptare din Unitatea de Primiri Urgenţe şi, mai presus de toate, respectăm viaţa!
În altă ordine de idei aducem la cunoștință publică și faptul că în 29.05.2024, după reluarea procedurilor, a fost încheiat Contractul de reparații capitale și pentru ultimele 2 ascensoare, care necesitau acest lucru, fiind vorba despre ascensoarele destinate aparținătorilor, contract în valoare de 194.652,37 lei (inclusiv T.V.A.), finanțat integral din bugetul județului Argeș.
Menționăm că în acest moment funcționează 3 lifturi mari, având în vedere că reparația capitală /punerea în funcțiune a 2 lifturi mari a fost realizată la sfârșitul anului 2023. După finalizarea reparației capitale la cele 2 lifturi pentru aparținători, vor fi funcționale toate cele 5 lifturi.
Aceasta este încă o dovadă a faptului că sănătatea argeșenilor și calitatea îngrijirilor acordate pacienților a reprezentat și reprezintă o prioritate atât pentru SJUP cât și pentru Consiliul Județean Argeș.