Problema locurilor de parcare la blocuri (cu taxă) a înfierbântat spiritele în asociaţiile de proprietari. Unii şi-au văzut visul cu ochii şi au parcaje proprii pentru care plătesc 120 lei pe an, alţii încă mai aşteaptă (şi reclamă că şefii asociaţiilor îi ţin cu ochii în soare), iar alţii s-au resemnat, deoarece Consiliul Local a decis că nu se vor atribui locuri unde acestea sunt mai puţine decât maşinile locatarilor. Primăria a primit numeroase sesizări că unii administratori nu vor să se implice, deşi locurile de parcare sunt marcate, exemple în acest sens fiind la blocurile J16 – J19 de pe strada Oituz. „Atribuirea locurilor de parcare în Piteşti se face în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin HCL nr. 185/2012, în sensul că acţiunea se desfăşoară numai prin asociaţiile de proprietari”, informează primăria. Altfel spus, autorităţile locale doar asigură cadrul necesar, iar asociaţiile trebuie să atribuie locurile. Unii nu o fac, însă, temându-se să nu îşi pună locatarii în cap. Pe care, iată, oricum şi-i pun…
Claudiu DIŢA