La ultima şedinţă a Biroului Politic Permanent al PSD Argeş au avut loc primele discuţii privind ordinea candidaţilor pe lista pentru Consiliul Judeţean. Marea surpriză a fost mutarea actualului preşedinte al CJ, Florin Tecău, nu demult preşedinte al filialei, pe locul 22 pe listă, considerat neeligibil! Mai mulţi membri ai PSD Argeş s-au arătat deranjaţi nu atât de scandalul sexual în care a fost implicat Tecău, cât de posibila implicare a acestuia în denigrarea unor colegi prin intermediul unei publicaţii. Deocamdată, însă, Tecău se bucură de prezumţia de nevinovăţie în faţa legii. Nu şi a colegilor, din câte se pare! Dacă lista va rămâne definitivă, atunci Tecău riscă să nu mai intre în Consiliu!
Lista, pe surse
Până la furnizarea listei oficiale, iată cum ar sta lucrurile, pe surse:
- Dan Manu
- Ion Mânzână
- Nicolae Velcea
- Marian Clipici
- Radu Dumitrache
- Maria Cotenescu
- Dorin Mărăşoiu
Preşedintele Florin Tecău se află abia pe poziţia 22. De asemenea, Dianei Eftene, noul preşedinte al TSD Argeş, i-ar fi fost rezervat locul cu numărul 15, social-democraţii considerând eligibile 13 poziţii, dacă alegerile nu vor veni cu răsturnări de poziţii anul acesta. Pe de altă parte, unii dintre aleşii cu şanse vor intra în Parlament la toamnă, aşa încât poziţia 15 poate deveni eligibilă.
Claudiu DIŢA