„Pentru mine teatrul nu este prefăcătură. Este iubire, este adevăr, este viață. Și îmi place viața asta. Restul e tăcere!” Mărturisirea o făcea actorul unei alte personalități a culturii argesene, scriitorului Marin Ioniță. Era vremea în care Florin Dumitru conducea destinul Teatrului de Păpuși „Aschiuță”. Și o făcea cu brio, demonstrându-și calitățile manageriale. Dar marea lui dragoste a rămas scena pe care a dat viață atâtor personaje, de-a lungul celor șase ani petrecuți la Pitești, după „stagiul” din Capitală.
Fermecătorul artist renumit pentru eleganța ținutelor prin care se remarca și pe stradă, a cucerit publicul nu doar cu talentul său ci și cu vocea. Asemeni unui trubadur, cu chitara de gât, deseori actorul susținea câte-un recital de două-trei ceasuri în fața sălii arhipline a teatrului Al. Davila. Ca o premoniție poate, a ceea ce avea sa i se întâmple, în ultimele sale reprezentanții, Florin Dumitru cânta celebra piesă a fostului său prieten, Florian Pitiș: „Sfârșitul nu-i aici!” Nimeni nu știa însă că în timp ce încânta auditoriul cu acordurile arhicunoscute, trupul firav al artistului era măcinat de o boală incurabilă. A ascuns cu demnitate propria-i suferință și nu a lăsat să răzbată pe scenă durerea dramei personale. Asemeni unui sacerdot, Florin a slujit zeiței Thalia pentru a avea până în ultima clipă conștiința datoriei împlinite în fața Măriei Sale, publicul. Pe care l-a iubit și de care s-a despărțit pentru totdeauna într-o zi de 25 februarie.
Au trecut 5 ani. Pustii. În care ochii iubitei sale soții nu au secătuit de lacrimi. Familia îl plânge în continuare, săptămânal la mormântul din cimitirul Sf. Gheorghe. Cripta este în permanență acoperită cu flori proaspete și candele niciodată stinse. Dintre ele, se evidențiază cuvintele dăltuite în marmura albă: „Sfârșitul nu-i aici”. E mesajul din lumea de dincolo a îndrăgitului actor, pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit. O repeta mereu pe scenă, o cânta în recitaluri de muzică folk, încredințat că trebuie să îi convingă si pe alții. Și a pleca dintre noi, la doar 46 de ani! Și cât iubea teatrul! Și câte ar mai fi avut de făcut! Dar a simțit din plin, ca nimeni altul, adevărul vechilor latini: „ars longa, vita brevis!” Arta e lungă, viața e scurtă. Și Florin Dumitru s-a dus „să moară puțin”.
Eduard TOMAZIU
