„Teatrul e un gest împotriva amestecului politicului în viața noastră”
La Pitești, stagiunea teatrală 2021-2022 a fost deschisă, aseară, de „Toalete vorbitoare”/„Talking Toilets”. Cea dintâi premieră este o piesă inedită prin text, muzică și mesaj. Spectacolul este montat de tânărul regizor Botond Nagy, scenografia fiind realizată de Dragoș Buhagiar.
Dragoș Buhagiar este unul dintre cei mai titraţi, premiaţi şi apreciaţi scenografi de teatru din România. A realizat scenografia pentru numeroase spectacole ale Teatrului „Bulandra”, Teatrului Național „I. L. Caragiale”, Teatrului „Odeon”, Teatrului „Nottara”, Teatrului Mic, Teatrului de Comedie. A colaborat cu unii dintre cei mai valoroși regizori, precum: Cătălina Buzoianu, Alexandru Dabija, Dragoș Galgotiu, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Felix Alexa. Totodată, a semnat scenografia și pentru filme de lungmetraj, spoturi publicitare sau videoclipuri. În ce cheie descifrează Dragoș Buhagiar spectacolul care a deschis stagiunea la Pitești și ce mesaj are maestrul pentru publicul argeșean citiți în ceea ce urmează.
Valorile şi… impotenții
Dragoș Buhagiar: „Mersul la teatru ar trebui să fie ca nevoia de apă sau de oxigen. Cultura reprezintă sănătatea unei națiuni. Mersul la teatru n-ar trebui negociat. Mersul la teatru ar trebui să fie ca mersul la școală, ca cititul unei cărți; este o necesitate – aș spune fiziologică. La teatru mergi ca să faci călătorii interioare, exterioare – nu-mi dau seama, în funcție de cultura fiecăruia… E obligatoriu să mergi la teatru, să plângi, să râzi, să te bucuri, să uiți, să îți aduci aminte, să te îndrăgosteşti – habar n-am. Dar cred foarte tare că ține de sănătatea psihică, ține să sănătatea noastră, a fiecăruia dintre noi. Dacă încep să spun că spectacolul e bun sau că trupa de la Pitești performează altfel, ar însemna că încerc să conving pe cineva să vină la teatru. Eu nu vreau acest lucru! Până la urmă, în lumea asta scapă cine poate. Dar prin cultură obținem un tip de evadare, un tip de curățire a corpului ca după o ședință de meditație. Sigur că teatrul e o energie. În cazul nostru, teatrul e un gest împotriva nepăsării, împotriva indolenței, împotriva amestecului politicului în viața noastră – în sensul negativ. Amestecul politicului, într-un înțeles greșit de cum ar trebui să se amestece politicul în viața noastră. Spectacolul este cumva un gest de autor, cumva, la care să zicem cu toții că am subscris, am semnat. E un țipăt împotriva căderii în gol! Pentru că eu cred că asistăm la o cădere în gol la nivel uman, în primul rând. Mie mi se pare că e o perioadă în care frâiele sunt pierdute, în care sistemul de valori este pus la zid de tot felul de oameni care nu cred că știu să trăiască. Aș vrea să folosesc un termen mult mai dur, adică e pus la zid de… impotenți. Pentru mine impotența nu are legătură doar cu o necesitate fizologică. Impotența se poate manifesta în toate domeniile. Cel mai grav este că, la ora actuală, impotența se manifestă în politic masiv și, cumva, perie tot ce înseamnă – dacă vreți – existența. Eu cred că acest spectacol și ceea ce face Boti (n.n. Botond Nagy) alături de noi este de fapt un strigăt de ajutor. Suntem în 2021, după 30 de ani de libertatre totală, de libertate de exprimare – cum vreți să-i spunem – și totuși nu avem în ceea ce ne privește o lege a teatrului clară! Nu avem un sindicat care să protejeze artiștii. Avem doar promisiuni…”.
