La 70 de ani are un cap cât al unui sugar. Să fi fost înţepată maică-sa cu şapte decenii în urmă de un ţânţar ce i-a transmis virusul Zyka? Este scund şi slab, i s-a atrofiat masa musculară, nu are pic de grăsime, rămânându-i parcă doar organele interne, oasele şi pielea.
O mustăcioară de forma celei pe care o avea Hitler, este îngălbenită de fumul ţigărilor ieftine. Pufăie toată ziua, dar şi noaptea când se trezeşte „la primul cântat al cocoşilor”, cu gândul la acest drog nenorocit.
În gură nu mai are niciun dinte. Cu ani în urmă, un „dentist ambulant”, ce venea prin satul său, i-a făcut o proteză pe care neputând să o poarte a renunţat la ea. „Am gingii tari ca piatra. Mă descurc bine cu ele, pot să rod şi oase ca un dulău bătrân.”
Hainele stau pe el ca pe doi araci puşi în cruce şi înţoliţi în ceva ca să sperie ciorile prin grădinile de la ţară.
Nu-l doare nimic, n-a făcut în viaţa sa injecţii sau vreo operaţie. Nu ştie cum stă cu glicemia, cu colesterolul şi cu prostata. Are struguri în grădină şi face în fiecare an zeci de vedre de vin roşu. Îl bea zilnic în loc de apă, iar pe la Paşte cumpără de la alţii.
Nu are probleme cu stomacul, nu se îmbată, ci doar se moleşeşte fără să facă urât. „Mă gândesc doar că viaţa s-a dus cam repede şi îmi vine să plâng.” De ce a venit la noi?
„Să vedeţi ce se întâmplă cu mine. Dacă asudez, pielea se adună şi se face nişte cocoloaşe. Dacă nu asudez, altă drăcie: cade un fel de pleavă de pe mine de zici că e o făină cernută din sită.
Oare să fie jep de la un câine care mi-a murit anu’ trecut? Sau mi se usucă plămânii de la două pachete de ţigări pe care le fumez zilnic de la vârsta de 14 ani? De ce nu mă las? Pentru că nu-mi pasă. De dracu’ nu se prinde nici canceru’!”
Dr. Viorel PĂTRAŞCU