În Miercurea Mare, coşul de cumpărături aprinde semaforul MOV (miel, ouă, vin). Dacă vreţi să aflaţi cu ce sumă aproximativă trebuie să plecaţi la târguieli, parcurgeţi preţurile pe care, ieri, le-am cules din marile magazine.
Miel
Într-un hipermarket din Bradu, cotletul de miel, cu coaste cu tot şi ambalat în… vid, îţi dă fiori, fiind comercializat la preţul de 82,99 lei/kg, iar pulpa de miel dezosată, tot în vid, are şi ea preţ boieresc: 49,99 leu/kg. La un magazin concurent, mielul proaspăt se vinde neaşteptat de convenabil, cu 18,95 lei/kg (anterior cu cap). În pieţele din Piteşti (Smârdan, Ceair şi Găvana), ciobanii vând mielul sacrificat cu preţuri cuprinse între 21 şi 25 lei/kg.
Ouă
În ceea ce priveşte ouăle, preţurile sunt piperate când pe etichetă scrie „ecologic” (11,80 lei, 10 bucăţi); asta înseamnă că produsul găinii costă mai mult decât o pâine. Cofragul cu 20 de ouă „proaspete” costă 11,99 lei. Pentru muritorul de rând, care împuşcă leul în portofel, chilipirul cu… gălbenuş decolorat se găseşte la ofertă cu 8,79 lei, 30 de bucăţi.
Vin
În sticla de 0,75 ml, Grasa de Cotnari deschide apetitul cu 11,69 lei; Murfatlarul stropeşte bucatele pascale cu 11,75 lei; Jidveiul alb sau roze gâdilă papilele gustative cu 15,85 lei, Cabernetul Sauvignon frăgezeşte friptura cu 23,89 lei, Merlotul (alb, roşu sau roze) îţi dă ghes la distracţie cu 40,99 lei. Feteasca neagră la cutie de 9,75 ml înmoaie şi ea gâtlejul cu 18,95 lei. Vinul de împărtăşanie (Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului) se găseşte la vânzare la biserici; o sticlă costă 20-25 lei.
Cozonac
Gospodinele care nu au timp să prepare cozonac de casă pot cumpăra din magazin acest deliciu „aromat” cu următoarele preţuri: 9,36 lei/450 grame (cel cu nucă şi cacao), 11,99 lei/kg, cel de post; 15,59 lei/750 grame (cel cu nucă şi vişine); 17,98 lei/kg, cel cu nucă. O pască delicioasă cu brânză şi stafide se vinde, frumos ambalată, cu 13,99 lei/650 grame.
Mirela NEAGOE