Taximetrist de profesie, câmpulungeanul Virgil Cercel, de 53 de ani, a fost reţinut, pe 16 iunie, pentru trafic de minori, iar ulterior arestat preventiv şi încarcerat la Penitenciarul Mioveni. Bărbatul, aflat şi acum după gratii, este acuzat că, în octombrie 2015, ar fi racolat o tânără în vârstă de 16 ani, din Poienarii de Muscel, satul Groşani. Profitând de faptul că provine dintr-o familie destrămată şi cu o situaţie materială precară, el a convins-o pe adolescentă să se prostitueze pe raza municipiului de la poalele Mateiaşului şi a comunelor limitrofe. Virgil Cercel a fost trimis în judecată, iar zilele trecute s-a ales cu o condamnare de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de trei ani. În acest interval, Cercel va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile fie la Primăria Câmpulung, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.
În timpul procesului, Elena Marcela F., victima individului în cauză, s-a constituit parte vătămată, solicitând despăgubiri.
Val. NICOLAU