Asociația Taximetriștilor Argeș a propus, printre alte modificări ale Regulamentului de organizare a activităților de transport persoane în regim de taxi, de transport bunuri/mărfuri în regim de taxi, de transport în regim de închiriere și de dispecerat în municipiul Pitești, schimbarea culorii autovehiculelor, și anume ca acestea să fie albe pe întreaga suprafață.
În prezent, hotărârea prevede ca pentru personalizarea autovehiculului taxi în trafic, caroseria acestuia, începând cu partea de deasupra benzii duble tip șah, să aibă culoarea galbenă. Astfel, pe lângă faptul că mașinile au culori diferite, taximetriștii folosesc autocolant galben de nuanțe diferite, creând în acest mod un disconfort vizual în trafic și în stațiile de așteptare a călătorilor.