Un accident care se putea solda cu urmări dintre cele mai grave a avut loc în zona centrală a Piteştiului. Au fost implicate două autoturisme.
Evenimentul a avut loc în această dimineaţă, în apropierea Teatrului „Al. Davila” din cauza unui şofer care nu a respectat semnificaţia culorilor semaforului.
Este vorba despre Cosmin S., de 32 de ani, din Merişani, care circula cu o Skoda pe strada Constantin Zărnescu.
Ajuns la intersecţia cu bulevardul Republicii, şoferul a forţat intrarea în bulevard deşi semaforul era pe roşu. În aceste împrejurări a izbit violent o Dacia Logan taxi, condusă regulamentar de Florea N., de 51 de ani, din Mioveni, care se deplasa pe direcţia Bascov.
Impactul a fost atât de puternic, încât taxiul a fost împins peste glisiera metalică de la colţul străzii, unde s-a răsturnat.
Accident s-a soldat cu rănirea lui Eduard B., de 26 de ani, client pe locul din dreapta faţă al taxiului.
La faţa locului au ajuns echipaje ale SMURD, ambulanţei şi poliţiei, iar victima a fost transportată la spital. În urma consultului medicii au stabilit că tânărul avea doar răni uşoare şi agenţii rutieri au întocmt dosar penal pentruz vătămare corporală din culpă.