Adrian Câciu, ministrul Finanţelor a anunţat că Guvernul are în vedere o taxare suplimentară a celor ce au mai multe maşini sau aparmentente. Ministrul Finaţelor a precizat că nu consideră „normal să ai acelaşi impozit dacă ai mai multe proprietăţi”.
Adrian Câciu a mai spus că în opinia sa impozitul ar trebui să fie aplicat începând cu a treia proprietate sau a treia maşină, iar bani ar trebui să meargă la bugetul local nu la cel naţional.
„Nu cred că este normal să ai acelaşi impozit dacă ai mai multe proprietăţi. O maşină la o familie. Ştiţi că în Japonia, de exemplu, nu poţi să-ţi cumperi maşină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare. Majoritatea am început să luăm două maşini. Bun, înţeleg şi asta. La a 3-a sau la a 4-a? Sau la apartamente, iei unul, iei două, dar de aici încolo nu mai eşti egal cu cel care, de exemplu, stă în chirie”, a spus Ministrul Finaţelor într-un interviu.
Adrian Câciu a mai precizat şi că Guvernul are în vedere o analiză pentru impozitare bacşişului în domeniul Horeca, dar şi eliminarea scutirii de impozit pe venit din sectorul IT.