După apariţia editorialului „Ana” mă ia la judecat un cititor. De bună credinţă. De ce – zice – spun că nu sunt regalist, că se vede de la poştă că sunt. Că n-aş fi păstrat obiectele de la pomana regală, dacă n-aş fi fost, că am respect pentru Mihai regele, fiindcă părinţii mi-au pus şi mie numele ăsta, că… Un alt cititor, antimonarhist, se vede bine, îmi reproşează şi el, uitând să şi semneze, că „Mihai a plecat din ţară cu un tren cu şase vagoane pline… că a fost condus cu gardă să nu i se întâmple ceva, aşa era iubit de popor… că el a dictat executarea lui Antonescu, un mare mareşal patriot al României”.
Unde dai şi unde crapă, cum se spune în popor. Sau fiecare citeşte şi înţelege ce vrea şi cum vrea. Ideea de bază a editorialului cu pricina era că n-am fost lăsaţi să ne cunoaştem istoria, mai ales cea din perioada monarhiei, fiindcă, de regulă, istoria o scriu învingătorii, iar după deceniul al patrulea al secolului trecut au învins comuniştii ruşi care şi-au ucis împăraţii încă de la începutul secolului al XX-lea. Să fim „fericiţi” că n-au pus să fie executat şi regele Mihai, cum ne-au pus să-l executăm pe Antonescu.
Dacă la şcoala din regimul comunist eu aş fi învăţat şi istoria regilor, nu doar pe a mişcării muncitoreşti, aş fi putut judeca încă la vârsta aceea, odată cu generaţia mea, ce a făcut bine şi ce a făcut rău monarhia în ţara mea. A trebuit să citesc „pe sub bancă” pentru a afla cum a ajuns prinţul Carol de Hohenzollern în România, travestit, fiindcă Prusia şi Austria se aflau în război, iar viitorul domn străin era agreat de cancelariile europene, dar nu şi de turci. La cea mai mică „agitaţiune”, atât trupele turceşti, cât şi cele ruseşti ar fi pătruns în principatele dunărene şi ar fi dat de pământ şi cu unioniştii. Cel puţin aşa citesc eu în cartea lui Mite Cremnitz „Regele Carol al României. Povestea unei vieţi”, Corint Books, Buc. 2014. A străbătut Austria sub numele de Karl Hettingen, a călătorit la clasa a doua, iar când a pus piciorul pe pământ românesc la Turnu Severin, într-o zi de florar, a fost întâmpinat de Brătianu, care l-a însoţit în poştalionul tras de 6 cai până la Piteşti. Ajuns la moşia Goleşti avea să poposească o noapte la conacul familiei Golescu „ai cărei membri erau animaţi de un fierbinte patriotism, iar capul ei era unul dintre cei trei bărbaţi ce aveau menirea de a se îngriji de soarta ţării”. Aici a şi semnat cel dintâi act al guvernării sale, prin care Mitropolitul Moldovei îşi dobândea libertatea, cât şi înaltul rang bisericesc, pierdute pentru că „ieşise cu crucea în mână şi organizase o însemnată demonstraţie de stradă în favoarea Rusiei şi în contra domnitorului străin”. Intrarea prinţului în Bucureşti avea să se desfăşoare ca o sărbătoare, dar lui Carol îi va stărui mereu în memorie imaginea orientală de sub ferestrele aşa numitului Palat domnesc, o clădire cu un singur etaj „nespus de primitiv”, cu priveliştea unei pieţe murdare, unde se instalaseră câteva familii de ţigani şi unde „porcii se tăvăleau prin noroi”.
Da, aşa arăta o reşedinţă princiară la anul aducerii în ţară a unui domn străin care, alături de Brătienii Argeşului, a pus bazele modernizării Principatelor Unite, cu disciplina riguroasă tipic germană şi cu patriotismul unor minţi luminate, originare şi din Argeş.
Păi, n-ar fi trebuit să învăţăm şi aceste lucruri la şcoală, ca să ne iubim cu adevărat ţara şi pe cei ce au trudit la dezvoltarea ei? Şi, prin extensie, dacă nu s-a putut face acest lucru în defunctul regim, n-ar trebui măcar acum să aflăm adevărata istorie a ţării, ce au făcut bun regii şi reginele noastre, chiar şi când au fost împiedicaţi să domnească? Decât să ne punem etichete de monarhişti şi antimonarhişti, n-ar fi mai util să dezbatem în presă ce beneficii ne-a adus monarhia şi republica, să facem emisiuni la televizor cu faptele regilor şi reginelor noastre, să facem cu aceste personaje istorice filme străbătute de un autentic fior de dragoste de ţară şi de neam? Din păcate, dacă nu greşesc eu, şi astăzi ţinem cu tot dinadinsul să arătăm că „porcii se tăvălesc prin noroi”, fie că se întâmplă în faţa unei reşedinţe regale ori guvernamentale, fie sub ferestrele parlamentului. Într-o formulă şi mai directă, acum după ce am înmormântat la Curtea de Argeş şi pe ultima regină care n-a apucat să domnească, să avem înţelepciunea de a detesta gândirea negativă, lehamitea mizantropă, ipocrizia, „latura neagră a oricărui lucru, făţărnicia şi înşelăciunea, dorinţele ascunse şi viclene”, cum scria nepoata reginei Victoria (Bunica Regină) şi a ţarului Alexandru (Bunicul Împărat) fiindcă astfel ne bălăcim veşnic în noroi. Ne bălăcim, fără să facem un pic de efort cerebral, agăţându-ne tembel de carlism şi legionarism, de bolşevism şi comunism, de ţărănism şi antonescianism, de băsism şi iohannism. Şi de câte alte „isme” trimise, unele, de-a dreptul pe centura Piteştiului de ţâfnoşi care cred că fac presă. Asta-i tăvăleală prin noroi!
Mihai GOLESCU
