Doi bărbaţi, tată şi fiu, ambii din Ştefăneşti, au fost judecaţi şi condamnaţi de magistraţi ai Judecătoriei Câmpulung într-un dosar de furt şi furt calificat. Aceştia sunt Vasile Miu, de 45 de ani, şi Vasile Cătălin, de 27 de ani.
Primul dintre ei a primit doi ani de închisoare cu suspendarea executării pe un termen de încercare de trei ani, iar cel de al doilea va avea de ispăşit patru ani şi opt luni de puşcărie în regim de detenţie. Totodată, instanţa a decis confiscarea unui autoturism Ford Focus break folosit la comiterea de infracţiuni, iar hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Prejudiciul este estimat la peste 50.000 de lei, din care poliţiştii au reuşit să recupereze bunuri în valoare de 20.000 lei.
Vă reamintim că, pe 27 iunie, poliţişti musceleni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au efectuat 12 percheziţii la locuinţele unor persoane din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Olt bănuite că au comis infracţiuni contra patrimoniului. Cele mai multe descinderi, mai exact opt, au avut loc la Ştefăneşti, alte două la Piteşti şi câte una în Dâmboviţa şi în Olt. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal vizând fapte de furt calificat, tăinuire şi complicitate la furt.
Din primele verificări a rezultat că, începând din ianuarie şi până în la momentul percheziţiilor, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în societăţi comerciale situate în diverse localităţi din Argeş, Dâmboviţa şi Olt, de unde ar fi sustras diverse bunuri. Unele magazine se aflau chiar în incinta unor locuinţe. În principal împricinaţii furau bani, dar şi fier vechi, scule şi unelte, aparatură electrică şi electronică etc, majoritatea spargerilor având loc în Argeş. La acea dată, zece bărbaţi au fost ridicaţi de mascaţi şi conduşi la sediul Poliţiei Câmpulung pentru audieri, ocazie cu care oamenii legii au reuşit documentarea şi probarea a 14 fapte penale.