Tată monstru în Argeș, este strigător la cer! Ce i-a făcut fetiței de 10 ani și mamei.
În ziua de 30 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o femeie din Sălătrucu, despre faptul că ar fi fost agresată de concubin.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, care, în urma verificărilor, au stabilit că bărbatul în cauză, de 36 de ani, ar fi agresat fizic atât pe concubină cât și pe fiica de 10 ani.
Conform procedurii specifice cazurilor de violență domestică, a fost parcurs formularul de evaluare a riscului, în urma căruia a fost emis un Ordin de protecție provizoriu față de bărbat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub supravegherea Parchetului de pe langă Judecătoria Curtea de Argeș.
De asemenea, având în vedere că în timpul intervenției, polițiștii care au intervenit au fost amenințați de bărbatul în cauză, care a folosit și un cuțit, a fost sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de ultraj.
După admninistrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În ziua de 01 octombrie a.c., bărbatul a fost prezentat de către procurorii Parcehtului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței competente, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat.