Târgul din Argeș la care localnicii merg cu sfințenie în fiecare dimineață de marți. Deși este mic, găsești de toate!
În fiecare zi de marți, în comuna argeșeană Rociu are loc târgul săptămânal “Sfânta Ecaterina”, tradiție păstrată de mulți ani.
Târgul săptămânal este unul dintre cele mai apreciate din zonă și strânge zeci de comercianți locali din zonele limitrofe.
Deși este un târg de mici dimensiuni, tarabele sunt pline de legume de sezon, fructe delicioase ale toamnei, lactate proaspete și alte produse tradiționale.
Pe alocuri, poți găsi și haine sau alte treburi necesare prin gospodărie.
Localnicii din comuna Rociu, dar și din apropiere nu ratează nicio zi de marți în care își pot face cumpărăturile cu încredere, dar și la prețuri care să fie potrivite pentru orice buzunar.
Pentru cei care vor să ajungă în zonă, târgul este deschis dimineața pentru un timp limitat, între orele 7–9.
Comuna Rociu este formată din satele Rociu, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos și Șerbănești. Are o suprafață totală de 7953 ha, din care 865 ha intravilan și 7088 ha extravilan și o populație de 2340 de locuitori.
În comuna Rociu se află 4 cămine culturale, iar ca manifestări cultural artistice, găzduiește în fiecare an Ziua localității – luna septembrie, sfârșitul de an școlar, Pomul de Crăciun și Târgul tradițional de “Duminica Tomii” pe 1 mai.