Advertisement
În mod tradiţional, principalul târg de Sfânta Maria Mare era la Curtea de Argeş. Date fiind funeraliile reginei Ana de la 13 august, târgul de la Curtea de Argeş nu a mai avut loc. În schimb, s-au organizat evenimente similare la Piteşti şi la Izvoru, de exemplu. În Piteşti, deschiderea târgului (care va dura până pe 21 august) a avut loc vinerea trecută, pe o vreme de toamnă, o ploaie măruntă ţinându-i departe pe cetăţeni de eveniment. La un moment dat, după ce a vizitat
standurile de carne, brânzeturi, articole de artizanat şi dulceţuri şi a stat de vorbă cu câţiva oameni, primarul Cornel Ionică a fost invitat de şeful ansamblului „Zavaidoc”, Valentin Grigorescu, să ia cuvântul în Piaţa „Vasile Milea”. Pe fază, primarul Ionică a replicat: „Să adresez câteva cuvinte cui?”. Autorităţile speră ca numărul vizitatorilor târgului să crească însă în aceste zile, deoarece vremea şi-a revenit. Ar fi şi păcat să nu se întâmple astfel, mai ales că Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului a pus la dispoziţia comercianţilor căsuţe din lemn, iar târgul se desfăşoară în condiţii civilizate.
Claudiu DIŢA