Pentru că ediţia de anul trecut a fost un real succes, directorul Şcolii Nr. 15 „Adrian Păunescu” din cartierul Găvana II, prof. Elena Gobej, şi coordonatoarea evenimentului, prof. Bianca Teleşman, au hotărât să reediteze ieri „Târgul toamnei”. Manifestarea a avut un dublu scop: pe de o parte a urmărit dezvoltarea spiritului antreprenorial şi civic şi a abilităţilor de lucru în echipă ale elevilor, iar pe de altă parte, strângerea de fonduri pentru un centru social destinat copiilor.
Astfel, ieri-dimineaţă şcoala se transformase într-un adevărat stup încă de la primele ore, când copiii, însoţiţi de părinţi sau bunici, veneau încărcaţi precum albinuţele cu produsele pe care urmau să le expună spre vânzare. Totul trebuia să fie gata până la ora 11, când târgul şi-a deschis porţile larg. Aşa a intrat şi toamna, cu toate culorile şi aromele ei, acompaniată de vocile pline de entuziasm şi bucurie ale copiilor. Găseai de toate, de la fructe şi legume, tradiţionalele plăcinte de toamnă cu mere sau dovleac, conserve şi compoturi pentru iarnă, toate pregătite în casă, până la gogoşi calde şi limonadă. Fiecare clasă, coordonată de învăţătoare sau dirigintă, şi-a organizat propriul stand cât mai frumos şi original, încercând să atragă clienţii. Cei din clasele mai mari, cu experienţa ediţiei anterioare, argumentau: „Produsele sunt foarte bune, iar banii vor fi donaţi în scopuri caritabile”. Cei de la clasele pregătitoare te cucereau cu inocenţa lor: „Este făcută de bunica/mami şi este foarte bună şi sănătoasă!”. Cum ai fi putut refuza vreo ofertă?… Nici cumpărătorii nu au putut rezista, au scos banii din buzunar şi astfel „Târgul toamnei” şi-a atins şi anul acesta scopul, acela de a aduce un zâmbet de bucurie pe feţele copiilor. Şi ale elevilor de la Şcoala Nr. 15, şi ale copiilor de la centrul social cărora le vor fi donaţi banii strânşi din vânzări. Concluzia îi aparţine poetului care dă şi numele şcolii, Adrian Păunescu: „A iubi toamna e-un biet pleonasm,/ O poartă în cer se-nvârteşte, neunsă,/ Cad, iată, imperii de tulbure frunză/ Şi totuşi se aude şi ultimul basm”…
Ștefan GRIGORE
