Cred că vă aduceți aminte. Acum câțiva ani, niște închipuiți care-și dau cu părerea despre orice în presă și la România TV au lansat o „nucleară”: ca să-i ocolească pe ei când era o mare competiție sportivă, rușii au îndreptat norii spre noi și a plouat zile în șir, producând mari inundații. Nu mă pricep, nu știu dacă a fost adevărat, dar în secolul XXI aproape orice se poate întâmpla la noi, că doar suntem țara tuturor posibilităților. Iar în credulitate nu ne întrece nimeni.
De exemplu, ne-ar trebui o soluție pentru a disipa de pe cerul plaiului mioritic al lui Dracula, Becali, Mugur Ciuvică și Viorica de la Clejani nori ce favorizează o evidentă năuceală a unei mari părți din populație. Parcă-s încărcați cu ceva ce duce la un fel de mahmureală. De unde vin ei și încotro se îndreaptă pe bătrânul și încercatul nostru continent? Doar Florin Condurățeanu sau urmașele Mamei Omida ne-ar putea spune. Îmi asum riscul de a-i supăra pe cei care nu văd decât binele și ignoră ce se întâmplă rău în societate, în virtutea faptului că e scuzabil. Pentru că noi suntem români! Așa-i! Ei și?
Ca medic cu o expertiză de peste 30 de ani, timp în care am relaționat cu zeci de mii de bolnavi încercând nu numai să-i însănătoșesc, ci să pătrund în mintea și în sufletul lor, pot spune că mental și comportamental, mai ales în ultimul deceniu, lumea s-a depreciat. Nu progresăm, ci dăm ca racii înapoi. De ce s-a întâmplat așa? Este o consecință a ADN-ului nostru, a faptului că am ieșit buimaci din comunism, iar postcomunismul și o tranziție spre nu se știe ce ne-au marcat pe termen lung. Vom avea nevoie de cel puțin alți 50 de ani spre a redeveni decenți, discreți, harnici, onești, oameni ce respectă legile și bunul simț, nefiind posedați de duhul banilor și al îmbogățirii rapide cu orice preț.
Românii sunt la acest moment excesiv de nervoși în orice împrejurare, se dușmănesc ireconciliabil, în viața politică este un balamuc, sunt bombardați cu minciuni sfruntate și nu reușesc să construiască nimic temeinic. Foarte multe dintre bolnavii ce-mi trec pragul cabinetului, indiferent de vârstă, sunt uituci, par a fi pierduți în spațiu, dar fără a suferit de Alzheimer (Boala uitării).
