Ultimele zvâcniri ale verii. Ultimele zile frumoase. Nu e de mirare că pensionarii se adună în parcul Grădina Publică (fostul 1907) şi încing cu pasiune partide de şah care par interminabile, asezonate cu discuţii pline de „miez”. Ţara e în gura lor, iar tablele de şah sunt lumi în miniatură.
„Vai de noi!”
Nea Stoica a lucrat în Arperchim. Are 80 de ani, dar ochii îi sunt vii, aprigi. Are ştiinţa jocului, căci oponenţii cad victime strategiilor sale, rând pe rând. Asta nu îl împiedică însă să plângă soarta Arpechimului în care nu mai arde flacăra de odinioară. „Nişte hoţi! Nişte bandiţi! Au omorât o avere naţională!”, i se plânge el lui nea Nicolae, fost lucrător la ARO Câmpulung, o altă… amintire economică a judeţului. La o masă mai încolo joacă nea Ifrim cu nea Luci. Amândoi au lucrat la Rolast, acum devenit agenţie imobiliară. „Dacă s-ar face anchete pe bune, mulţi care au căpuşat fabricile ar face puşcărie!”, oftează nea Ifrim. Fost inginer silvicultor, un bătrânel adus de spate urmăreşte încordat mutările de şah. Intră şi el în vorbă şi, normal, face referire la jaful din păduri şi la cei care nu sunt pedepsiţi pentru asta. Doi chibiţi, ceva mai încolo, sunt dezamăgiţi de noul FC Argeş care pornise bine campionatul, dar s-a stins… pe drum. Nea Stoica mai obţine o victorie, dar discuţia cu tentă economică este continuată. Concluzia lui este amară: „Vă spun eu: asta e o ţară a pionilor care se cred regine. Vai de noi! Atâta s-a furat, că mă mir că mai avem umbră sub care să stăm!”. Şi, pac, mai dă un mat. Obosit, lasă locul altora, după care se duce să se uite la copiii tot mai puţini care se joacă într-un părculeţ din apropiere. „Parcă nici viitor nu mai avem”, murmură el…
