# Georgiana Dinu, o tânără de 31 de ani din Pitești, este semiparalizată și scrie poezii ca să facă rost de bani pentru tratament!

„Fă, Doamne, din inima mea/ O cruce a Ta!/ Fă, Doamne, din durerea mea,/ Un drum spre Tine mereu…” Imperativ iscusit meşteşugit, aşternut pe hârtie de o tânără. Cine nu cunoaşte drama autoarei ar spune, la prima vedere, că e un vers şi-atâta tot. Cele câteva cuvinte sunt rostite însă printre suspine, precum un strigăt de disperare înălţat odată cu privirea spre cer…

Imaginea suferinţei

Deseori, credincioşii bisericilor din Piteşti, dar mai cu seamă cei ai parohiilor Mavrodolu şi Sfânta Treime, o văd şi, de fiecare dată, imaginea îi înduioşează. Pe cine ar putea lăsa indiferent o mamă care împinge scaunul cu rotile al iubitei ei copile?! Oamenii se dau la o parte şi se grăbesc să ajute, astfel încât tânăra să ajungă acolo unde sufletul ei tânjeşte, lângă altarul în care sălăsluieşte Duhul Sfânt.

„Cei bolnavi au nevoie de doctor…” – stă scris în Scriptură, iar Georgiana Iuliana Dinu, suportând cu stoicism durerile musculare, vine în fiecare duminică la Sfânta Liturghie pentru a-L întâlni pe Tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Slujba pare lungă, dar fata scrâşneşte din dinţi şi nu renunţă. Trebuie să audă, să vadă şi mai ales să simtă cum Iisus vine în mijlocul lor, al celor aflaţi laolaltă în rugăciune. Nu a spus El, oare, „Unde vor fi doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo voi fi şi Eu”? Şi cum ar putea lipsi de la această întâlnire tocmai ea, care Îl strigă zi şi noapte de acasă sau din saloanele spitalelor în care şi-a petrecut parte din viaţă?! Când simte că durerile şi neputinţa o copleşesc, Georgiana priveşte icoana Maicii Domnului, de care este nedespărţită. Nu a suferit şi Ea, privindu-şi Fiul pe Cruce? „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, miluieşte-mă!” Aşa murmură tânăra neîncetat. Şi îndată simte liniştea pogorându-se în bietul ei suflet de copil nefericit.

Pe inima duhovnicului

Încă de la naştere, Georgiana Dinu a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică. O afecţiune pe care o porţi toată viaţa, ca pe o Cruce. Întreaga existenţă de treizeci de ani a tinerei a fost o Golgotă pe care a urcat-o cu demnitate. S-a poticnit deseori, dar, după ce a descoperit frumuseţea credinţei, în fiecare moment de cumpănă i-a stat alături duhovnicul ei drag, părintele Cătălin Marineaţă. Slujitor desăvârşit al altarului bisericii „Sfânta Treime”, tată greu încercat la rându-i printr-o gravă problemă de sănătate a cuiva drag, bunul păstor sufletesc a reuşit să-i redea tinerei încrederea. Doar către el îşi poate mărturisi focul şi amărăciunea inimii, dorul sufletului. „Sufletul este ca o floare,/ Nu se deschide/ Dacă nu este inundat de iubire…” Aşa crede ea, iar gândul l-a aşternut pe hârtie într-un poem. Descoperindu-i talentul literar, atât părinţii ei, cât şi preotul Cătălin Marineaţă au îndemnat-o să scrie. Tot ce crede, tot ce simte, tot ce visează. Iar ea, docilă, le-a ascultat sfatul. Drept recompensă, părintelui C. Marineaţă i-a dedicat un poem intitulat sugestiv „Duhovnicul meu”. Poate că vor mai urma şi altele în care personaj principal va fi cel căruia îi mărturiseşte păcatele. În momentele de deznădejde, aşa îşi găseşte alinarea, punând tristul ei obraz pe pieptul părintelui duhovnic, pe inima lui…

Proiect câştigător

În 2012, impresionat la rându-i de drama familiei Dinu, preotul Horia Dumitrescu, acum slujitor al parohiei Mavrodolu, n-a rămas nepăsător.

A decis să-i întindă o mână de ajutor în plan concret. Tânărul şi entuziastul preot a iniţiat un proiect de educaţie social-filantropică intitulat „Să ne iubim unii pe alţii”. Au fost implicaţi în diverse activităţi mulţi profesori, studenţi, elevi şi astfel s-a reuşit strângerea fondurilor necesare publicării unui volum de versuri scrise de Georgiana Dinu. Titlul face referire la un îndemn din cadrul Sfintei Liturghii: „Sus să avem inimile!”. Cartea a fost publicată într-un tiraj de 500 de exemplare şi a avut un succes nesperat. Dincolo de momentele de fericire pe care le-a trăit debutanta într-ale poeziei, răsplătit pentru eforturile sale a fost şi părintele Horia Dumitrescu. Proiectul gândit de el, „Să ne iubim unii pe alţii”, a fost cel mai bun la nivelul eparhiei Argeşului şi Muscelului, obţinând locul I. În afara distincţiei pe care a primit-o, părintele H. Dumitrescu a fost desemnat să reprezinte Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului la o competiţie naţională de proiecte pe care organizat-o Patriarhia.

Felicitări arhiereşti

Nu doar credincioşii care au reuşit să intre în posesia primului volum au fost încântaţi de harul tinerei, ci şi arhiepiscopul Calinic Argeşeanul. Cunoscând situaţia dramatică a fetei, ierarhul a apreciat cu atât mai mult disponibilitatea ei de a scrie versuri în condiţiile durerilor trupeşti, ale suferinţelor fizice pe care le îndură zi şi noapte. Arhiereul, care se roagă pentru tămăduirea ei, a îndemnat-o să mai scrie, iar Georgiana, smerită, a făcut ascultare. A aşternut în continuare pe hârtie simţirile ei şi a reuşit să adune 63 de poeme noi. Tot cu ajutorul părintelui Horia Dumitrescu şi a altui destoinic slujitor de la Mavrodolu, pr. Paul Stănescu, a văzut lumina tiparului, tot la Editura „Tiparg”, o nouă carte intitulată „Din suflet… pentru suflet…” În loc de prefaţă, ÎPS. Calinic a scris un „Argument”, din care redăm un fragment: „O carte de poezii izvorâte dintr-un suflet curat ne îndeamnă la nădejde, la bucurie şi la iubire. Nicio pată de egoism nu poate umbri iubirea lui Dumnezeu. La iubirea veşnică a Lui suntem chemaţi să răspundem cu aceeaşi monedă, în aur. Acesta este îndemnul, aceasta este chemarea din cartea de versuri a Georgianei, pe care o felicităm şi de la care aşteptăm noi revărsări ale gândului şi ale simţirii în cuvânt…”

În liniştea nopţii

Volumul de versuri „Din suflet…pentru suflet…” a fost editat în 300 de exemplare şi, din prima zi în care au fost aduse la biserica Mavrodolu, au fost vândute… 200! De altfel, cartea nu are un preţ anume, ci fiecare oferă cât vrea, sub formă de ajutor pentru tratamentul extrem de costisitor al autoarei. Situaţia familiei este foarte grea: mama Georgianei a reunţat la serviciu pentru a o putea îngriji şi singurul care câştigă e tatăl fetei. Acesta s-a îndatorat la două bănci ca să cumpere un autoturism cu o rampă specială pentru persoanele cu dizabilităţi. Şi scaunul cu rotile costa mult, dar a primit unul în dar de la Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Argeş. Conducerea instituţiei a primit o carte şi a apreciat talentul şi sensibilitatea tinerei care îşi dezvăluie universul interior.

Impresionează prin profunzimea lor mai ales poemele dedicate mamei, pe care o aseamănă cu un „ocean de dragoste”. Dincolo de binecuvântarea arhierească pe care a primit-o, la editarea acestei cărţi, părintele H. Dumitrescu a primit şi sprijinul profesorilor Ionela Porojan de la Şcoala „Tudor Arghezi” şi Ion Valeriu Hiu de la Colegiul „Zinca Golescu”. Încurajat de reuşita celor două volume, pr. H. Dumitrescu speră să le poată reedita. Şedinţele de recuperare, deplasările pe la diverse clinici din ţară, medicamentele, toate costă, iar pentru familie orice ajutor bănesc, chiar şi sub forma contravalorii cărţii, este binevenit. Părinţii speră că, într-o bună zi, copila lor dragă se va ridica şi va merge singură. Ţine de domeniul miracolului, dar cea care crede cel mai mult într-o minune este chiar Georgiana. De aceea cere să fie dusă la fiecare Liturghie pentru a se întâlni cu El, pentru a-L mai ruga o dată şi încă o dată. Ea este încredinţată că „la Dumnezeu toate sunt cu putinţă”. Şi inima ei crede cu şi mai mare ardoare noaptea, când stă singură în odaia ei împodobită cu icoane. Priveşte flacăra pâlpâietoare a candelei şi, inspirată, scrie versurile care-i vin în minte. Nimeni nu ştie chinul prin care trece pentru a plămădi o poezie. Boala necruţătoare îi încleştează degetele şi nu le poate folosi pentru a apăsa tastele calculatorului. Atunci ia un creion, îl ţine între palme şi, cu mişcări greoaie, tastează. O literă, încă una, o pauză. Pentru fiecare cuvânt scoate un suspin, pentru o strofă îi cade o lacrimă. Nu crâcneşte, îndură durerea şi continuă să scrie cu îndârjire. Pe mâinile-i albe simte sărutul îngerilor…

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio