
Polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru creșterea siguranței în trafic, depistând mai mulți conducători auto care au circulat cu viteză peste limitele legale. Doi dintre șoferi au fost sancționați sever, iar permisele le-au fost reținute pentru perioade importante de timp.
Radarul nu iartă
Pe 28 septembrie, o tânără de 20 de ani din Câmpulung a fost prinsă de aparatul Radar conducând cu 133 km/h pe DN7, pe un sector de drum din comuna Țițești unde limita maximă era de 50 km/h.
Pentru abatere, aceasta a fost amendată cu 4.050 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Bărbat prins cu 125 km/h în Mioveni
În aceeași zi, polițiștii din Mioveni au depistat un șofer
de 33 de ani din Țițești care conducea cu 125 km/h pe raza orașului Mioveni. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și permisul său de conducere a fost reținut pentru 90 de zile, cu dovadă înlocuitoare eliberată temporar.Amenzi pentru combaterea vitezei excesive
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au aplicat 116 sancțiuni pentru depășirea vitezei legale. Dintre acestea, 21 au condus la suspendarea permisului, în situațiile în care viteza depășea cu peste 50 km/h limita legală.
Măsurile urmăresc reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței pe drumurile județului Argeș.
Foto: descriptiv







































