Tânăr prins de jandarmi cu plicuri de droguri în Pitești.
O persoană de sex masculin a fost depistată de către jandarmii argeșeni, pe raza municipiului Pitești, având asupra sa 6 plicuri ce conțin substanță de culoare albă și un plic de culoare roz ce conține fragmente vegetale de culoare verde închis, susceptibile a avea efect psihoactiv și psihotrop, interzise de legislația în vigoare.
Pe numele acestuia, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale, conform prevederilor articolului 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Actele întocmite, împreună cu substanțele ridicate în vederea confiscării au fost predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Pitești, pentru continuarea cercetărilor.
Tot în acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 3000 lei, unei persoane de sex masculin, pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991 Rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, aceasta fiind depistată în timp ce desena cu un spray, graffiti pe peretele unui restaurant.