Actualitate

Tânăr piteștean, reținut! A furat dintr-o casă aflată în construcție

Tânăr piteștean reținut — Detalii actualizate despre Tânăr piteștean reținut, pe scurt, în articolul de mai jos.

Tânăr piteștean reținut

Tânăr piteștean reținut
5774FB41 A675 4102 A025 47682D4FFB0E


Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de furt calificat. Din verificări a rezultat că, în ziua de 18 mai, Ionuţ Albert A., de 20 de ani, din Piteşti, care locuieşte fără forme legale în Ştefăneşti, a pătruns într-un imobil aflat în construcţie în municipiu şi a sustras elementele din cupru ale instalaţiei termice.

În cursul zilei de miercuri, oamenii legii au efectuat, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, o percheziţie la locuinţa suspectului.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă, cel în cauză a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Dâmboviţeni reţinuţi în Argeş

La rândul lor, şi poliţiştii Secţiei Rurale Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit tot pentru furt calificat.

Din primele verificări s-a stabilit că, în seara de 29 iunie, Aurel R., de 47 de ani, şi Gheorghe D., de 32 de ani, ambii din comuna I.L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, au sustras 50 de metri de cablu de telefonie de pe raza comunei Lunca Corbului. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi după administrarea probatoriului dâmboviţenii cu pricina au fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei argeşene. Ei urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri prventive.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau