Tânăr drogat la volan pe Calea Craiovei din Pitești.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Rutier Piteşti au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea consumului și deținerii de substanțe interzise, folosind în acest sens aparatele radar, Drugtest și etilotest.
Au fost verificate aproximativ 100 de autoturisme și au fost efectuate cinci testări cu aparatul Drugtest.
Astfel, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au depistat în trafic un bărbat de 23 de ani, din județul Teleorman, care conducea un autoturism pe strada Craiovei, iar în urma testării cu aparatul Drugtest a ieșit pozitiv.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, în cauză a fost întocmit dosar penal şi cercetările continuă.
De asemenea, oamenii legii au avut în atenție zonele centrale din orașe, dar și zonele adiacente cluburilor, unde au acționat pentru asigurarea unui climat optim de liniște și siguranță publică, dar și pentru depistarea persoanelor care dețin sau consumă substanțe cu efect psihoactiv.
În aceeași măsură, au fost efectuate și acțiuni informativ – preventive la care au luat parte polițiștii de la prevenire, alături de colegii de la Poliția Câmpulung şi Jandarmeria Argeş.
Foto descriptiv