Un tânăr din Pitești, șef de promoție: „A fi militar este un stil de viață”.
Mihai-Laurențiu Zaria din Pitești este proaspăt absolvent al Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” București. Ambițios, perfecționist, cu temperament dinamic și deschis la schimbări crede că „a fi militar este un stil de viață”.
Tânărul de 23 de ani se mândrește cu premiul I obținut, anul trecut, la Concursul internațional studențesc de inginerie a autovehiculelor „Profesor universitar inginer Constantin Ghiulai”. Reprezentanții Academiei l-au descris astfel pe Laurențiu: „Premiantul este un tânăr conștiincios, în privirea căruia am zărit seriozitatea și responsabilitatea inconfundabile ale viitorului ofițer inginer, pasionat de ingineria autovehiculelor. Pasiunea sa vine din copilărie, unde mașinuțele nu erau doar simple jucării, ci chiar obiectul muncii tatălui său. Fascinația sa pentru autovehicule și profesionalismul cadrelor didactice din Academie îl motivează să meargă mai departe pe acest drum, după absolvirea studiilor de licență gândindu-se la studiile de masterat și doctorat, în același domeniu”.
Laurențiu și-a început parcursul educațional la Școala „Matei Basarab” Pitești, după care a urmat specializarea Matematică-informatică bilingv engleză, în cadrul Colegiului Național „Zinca Golescu” din municipiu. A intrat primul la Academie și a absolvit ca șef de promoție. Ce sentimente îl încearcă pe tânărul care își începe viața de cadru militar activ, aflați în interviul ce urmează.
– Cum ai decis să urmezi o carieră militară?
– Încă de mic am avut curiozitatea de a descoperi profunzimea din spatele obiectelor care ne înconjoară și, implicit, a autovehiculelor și componentelor acestora. Acest fapt, coroborat cu pasiunea pentru științele exacte, în general, și pentru matematică și fizică, în special, a determinat drumul meu spre Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București unde, în anul 2018, am intrat primul la specializarea Blindate, automobile și tractoare, cu media 9,38.
– Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a fost cea mai bună alegere pentru tine?
– Cred că a fost cea mai bună alegere, chiar dacă începutul a fost unul dificil, deoarece venind dintr-un liceu civil, perioada de acomodare în domeniul militar a fost o adevărată provocare. După acești patru ani de studiu și trudă, atât cu ajutorul ambiției și a implicării personale, cât și al profesionalismului de care au dat dovadă cadrele didactice din Academie, am reușit să acumulez un bogat bagaj de cunoștințe în domeniu și să termin șef de promoție pe specializare, cu media generală 9,63 – promoția 2022 „Încoronarea de la Alba Iulia 100”.
– Cum a fost experiența ta de student?
– În timpul în care am fost student la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” am participat la numeroase activități atât în domeniul militar, precum taberele de instrucție, cât și în cel ingineresc. Unul dintre cele mai frumoase momente a fost participarea la Concursurile internaționale „Constantin Ghiulai” din Republica Moldova, în anul 2021, unde am obținut premiul I la secțiunile „Dinamica autovehiculelor” și „Proiectarea asistată de calculator”.
– Povestește-ne despre festivitatea de absolvire care a avut loc recent.
– Festivitatea de absolvire a fost și va rămâne unul dintre cele mai emoționante și mai frumoase evenimente din viața mea. În Parcul Carol din București, sub privirile sutelor de oameni care au fost alături de noi – printre care se numărau prietena și familia mea – am fost onorați să primim vizita domnului ministru al Apărării Naționale și să marcăm momentul înaintării la primul grad de ofițer. Mai mult, pe lângă ceremonia militară a avut loc și o ceremonie civilă, în cadrul căreia am primit titlul de inginer de la conducerea Academiei.
– Care sunt gândurile tale acum, după primul pas în cariera militară?
– Ca proaspăt absolvent al Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” mi-aș dori ca toate cunoștințele teoretice acumulate să fie puse în practică la noul loc de muncă. Un plus pe care mi-l oferă această trecere de la viața de student la cea de cadru militar activ este posibilitatea de a relaționa constant cu oamenii și de a-i ghida spre obținerea unor performanțe ridicate pe plan profesional. Pe viitor îmi propun să continui drumul ales în același domeniu și să urmez studii de masterat și doctorat. De asemenea, aș vrea să descopăr și să învăț lucruri noi prin intermediul cărora să pot evolua constant, fiind ancorat în tendințele actuale.
– Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să studieze în domeniul militar și ingineresc?
– Perseverența, respectul față de înaintași, patriotismul, disciplina și onoarea reprezintă o parte din calitățile care aduc plus valoare noțiunii de militar. Consider că a fi militar este un stil de viață, iar această profesie este bine să fie făcută din plăcere, nu din insistența altor persoane sau din dorința de a duce tradiția familiei mai departe. Majoritatea tinerilor tind la această carieră datorită stabilității financiare și a statutului social. Dar acest pas este unul foarte important, deoarece cariera reprezintă o parte esențială din viața fiecărei persoane, iar alegerea este bine să fie făcută cu mare grijă. De asemenea, doresc să îmi exprim sentimentele de recunoștință pentru toți cei care au contribuit la formarea mea personală și profesională.