Deşi iniţial a fost vorba despre o tamponare, ulterior incidentul a fost încadrat ca accident de circulaţie şi s-a deschis dosar penal.
Evenimentul a avut loc pe DN 7C, unde Adrin B., de 41 de ani, din Merişani, conducea un Opel Agila spre Curtea de Argeş. Ajuns la intersecţia cu DJ 704C, a vrut să vireze stânga pentru a intra spre satul Tutana şi s-a tamponat cu un Volkswagen Passat condus de David D., în vârstă de 19 ani, din Piteşti. Tânărul, care a obţinut permis de conducere în cursul anului trecut, se deplasa în aceeaşi direcţie de mers şi se angajase în depăşirea neregulamentară a Opelului încălcând linia continuă. Aşa cum am precizat, iniţial accidentul a fost înregistrat ca fiind o simplă tamponare, iar cei doi conducătpri auto au acceptat înţelegerea amiabilă. Câteva ore mai târziu, datele problemei s-au schimbat, fiindcă la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Curtea de Argeş a fost adusă o fetiţă în vârstă de nouă ani, pasageră în Opelul Agila, care acuza dureri la coloana cervicală. Diagnosticul a fost cel de contuzie, traumatism survenit în urma coliziunii dintre cele două automobile şi, conform procedurii, a fost anunţat Biroul Rutier Curtea de Argeş, care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă. De precizat că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.